Război în Ucraina. Președintele Volodimir Zelenski a făcut anunțul oficial, așteptat de mulți: ”Transmiteți-i asta lui Putin”

×
Codul embed a fost copiat

În ultimele două zile, ucrainenii au făcut progrese importante în mai multe sectoare din estul și sudul țării și au pătruns în prima linie de apărare a rușilor. Cel puțin asta anunță ministerul britanic al Apărării.  

În multe cazuri, rușii s-au retras în dezordine, prin câmpurile minate tot de ei. De aici și numeroasele pierderi.

Pe de altă parte, responsabilii ONU anunță că 700.000 de ucraineni au nevoie de apă potabilă, după inundațiile provocate de distrugerea barajului de pe Nipru.

Peste 3.000 de persoane au fost salvate până acum din zonele inundate. Nivelul apelor scade, dar rămâne pericolul bombardamentelor.

Fred Pleitgen, CNN: "Trebuie să ne adăpostim în buncăr, pentru că au început să crească bombardamente și, deși nu poți vedea în mod direct contraofensiva ucrainenilor aici, cu siguranță o poți auzi și simți."

Citește și
Vladimir Putin
Putin: Contraofensiva Ucrainei a început cu siguranță, dar atacurile lor au eșuat
Vedeta care a organizat „petrecerea goală” de la Moscova, consiliată de propagandistul-șef al Kremlinului. De ce este o miză Anastasia Ivleeva

Majoritatea celor 1.400 de locuitori rămași în oraș, dintr-o populație de 14.000 câți erau înainte de începutul războiului, locuiesc acum în buncăre.

Aceste așa-numite "centre de invincibilitate", cum le-a spus președintele Zelenski, sunt singurele locuri în care oamenii pot face duș, spăla rufe, încărca telefoanele sau mânca o masă caldă.

Localnică: "E foarte periculos aici, dar m-am obișnuit."

Noile provizii pe care le-au primit ar trebui să le ajungă o săptămână, maximum două. Dar astfel de livrări nu sunt ușoare.

Valeri Kubushka, Fundația Howard G. Buffett: "Orihiv este una dintre cele mai periculoase zone din regiunea Zaporojie. Orașul este bombardat 24 de ore din 24."

Ministerul britanic al Apărării a declarat că forțele ucrainene au străpuns prima linie de apărare a Rusiei în Zaporojie.

Zelenski confirmă: "În Ucraina au loc acţiuni contraofensive şi defensive”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă "acţiuni de contraofensivă" ale armatei sale pe front, în timp ce a refuzat să menţioneze dacă este vorba despre marele atac pregătit de luni de zile de statul major de la Kiev, relatează AFP.

"În Ucraina au loc acțiuni contraofensive și defensive, dar nu voi spune în detaliu în ce stadiu se află. Toți sunt într-o dispoziție bună. Transmiteți-i asta lui Putin!”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă. "Trebuie să avem încredere în militarii noştri, iar eu am încredere în ei", a adăugat el.

Aceste afirmaţii survin după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că marea contraofensivă ucraineană destinată să respingă trupele de la Moscova a început.

Armata rusă a raportat timp de şase zile atacuri de amploare, în principal pe frontul de sud.

Totuşi, Putin a dat asigurări că armata ucraineană nu şi-a "realizat obiectivele" în timpul acestor atacuri şi a suferit pierderi grele.

La rândul lor, autorităţile ucrainene au părut să minimizeze amploarea luptei de pe front din ultimele zile, fără a da detalii cu privire la strategia lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Oficialul care a făcut o vizită surpriză în Kiev și a primit drept cadou o parte dintr-o rachetă
Oficialul care a făcut o vizită surpriză în Kiev și a primit drept cadou o parte dintr-o rachetă

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a făcut sâmbătă o vizită-surpriză la Kiev, într-un gest de susţinere în condiţiile în care Ucraina se pregăteşte pentru o contraofensivă majoră împotriva forţelor ruse şi se confruntă cu lovituri aeriene regulate.

Putin: Contraofensiva Ucrainei a început cu siguranță, dar atacurile lor au eșuat
Putin: Contraofensiva Ucrainei a început cu siguranță, dar atacurile lor au eșuat

Contraofensiva Ucraina a început, fapt care reiese din utilizarea de către Kiev a rezervelor strategice, a declarat, vineri, președintele rus Vladimir Putin, conform Ria Novosti.

The Washington Post: Ucraina a lansat mult așteptata contraofensivă împotriva forțelor ruse
The Washington Post: Ucraina a lansat mult așteptata contraofensivă împotriva forțelor ruse

Ucraina a lansat mult aşteptata contraofensivă împotriva forţelor ruseşti, deschizând o fază crucială a războiului, menită să restabilească suveranitatea teritorială a ţării relatează Washington Post, care citează patru surse din armata ucraineană.

Recomandări
Incident grav. În Parlamentul României s-a strigat „Trăiască Hamas”, susține un deputat reprezentant al comunității evreilor
Incident grav. În Parlamentul României s-a strigat „Trăiască Hamas”, susține un deputat reprezentant al comunității evreilor

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), deputatul Silviu Vexler, afirmă că la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată prieteniei dintre România şi Israel a avut loc "o premieră mai mult decât nefericită".  

Un bărbat a fost găsit mort în casa celor 3 frați care sunt cercetați pentru crima din Padina
Un bărbat a fost găsit mort în casa celor 3 frați care sunt cercetați pentru crima din Padina

Lăsați în arest la domiciliu de un judecător, cei trei frați încătușați în februarie după ce au înjunghiat mortal, la un hotel din Padina, un bărbat, sunt în centrul unui nou scandal.

 

Temuta armă nucleară care a ajuns oficial pe submarinele rusești. Bulava atinge ținte la mii de kilometri distanță
Temuta armă nucleară care a ajuns oficial pe submarinele rusești. Bulava atinge ținte la mii de kilometri distanță

Racheta Bulava intră în dotarea armatei ruse. Este o rachetă balistică intercontinentală cu lansare de pe submarine, iar acum a intrat oficial în arsenal, anunță presa rusă.