Putin convoacă de urgenţă Consiliul de Securitate al Rusiei pe fondul incursiunii ucrainene în regiunea rusă Kursk

62447438
AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat de urgenţă miercuri Consiliul de Securitate al Rusiei, transmite canalul rusesc de Telegram Brief, citând o sursă familiarizată cu problema.

Înainte de reuniunea Consiliului de Securitate, Putin va avea o întrevedere cu membrii guvernului, a declarat o sursă pentru Brief. Din componenţa acestui for fac parte şefii instituţiilor de forţă, preşedinţii ambelor camere ale parlamentului rus (Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei), ministrul de externe Serghei Lavrov, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent secretar adjunct al acestui consiliu şi secretarul său Serghei Şoigu, fost ministru al apărării, potrivit publicaţiei The Moscow Times.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut miercuri că luptele pentru respingerea trupelor ucrainene, care au pătruns cu o zi în urmă în regiunea de frontieră Kursk continuă pentru a doua zi consecutiv, notează EFE şi Reuters.

"Pe parcursul nopţii trecute, detaşamente ale forţelor Federaţiei Ruse, împreună cu unităţi de poliţişti de frontieră (din subordinea Serviciului Federal de Securitate /FSB/), au continuat să respingă trupele armatei ucrainene în zone din regiunea Kursk limitrofe frontierei ruso-ucrainene", se arată într-un comunicat al ministerului. "Operaţiunea de eliminare a unităţilor armatei ucrainene continuă", se afirmă în text.

Potrivit cunoscutului blogger militar rus Rîbar, trupele ucrainene s-ar fi fortificat în trei localităţi din Kursk, unde ar fi intrat aproximativ 400 de combatanţi. În plus, alţi 2.000 de militari ucraineni ar staţiona la frontieră.

Unele canale Telegram ruseşti afirmă că trupele ucrainene au avansat 10 km în teritoriului rus.

Guvernatorul regiunii ruse Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că a discutat despre incursiunea de la frontieră cu preşedintele Vladimir Putin, care l-a asigurat că va primi tot ajutorul necesar pentru a stabiliza situaţia.

"Situaţia din regiune este controlabilă", a spus el, menţionând că mii de oameni din mai multe localităţi din apropierea frontierei au fost evacuaţi.

Rusia a confirmat marţi după-amiază că a trimis întăriri în regiune după incursiunea a aproximativ 300 de militari inamici sprijiniţi de 11 tancuri şi peste 20 de vehicule blindate, potrivit Ministerului rus al Apărării. Armata ucraineană nu a făcut niciun comentariu, ceea ce a suscitat o serie de speculaţii cu privire la scopul şi utilitatea acestei incursiuni într-un moment dificil pe front.

Kievul nu a confirmat oficial această operaţiune pe teritoriul Rusiei, menţinând un regim de tăcere informaţională completă. În absenţa unor informaţii oficiale despre scopul acestei operaţiuni, unii analişti militari s-au grăbit să critice incursiunea, calificând-o drept o "risipă inutilă de oameni şi echipamente", alţii însă au încercat să argumenteze că astfel armata ucraineană ar încerca să disloce trupe ruseşti din sectoarele Pokrovsk şi Toreţk (est), unde forţele ucraineană sunt într-o situaţie dificilă. Există speculaţii şi despre o posibilă diversiune, înaintea unui asalt ucrainean într-un alt sector, precum şi cu privire la faptul că intruziunea ar putea face parte dintr-o operaţiune mai amplă.

În acelaşi timp, şeful serviciului de informaţii militare ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, a declarat că se aşteaptă ca ofensiva desfăşurată de Rusia în mai multe sectoare ale frontului să se epuizeze în decurs de o lună şi jumătate până la două luni. "Ne aşteptăm ca ofensiva principală să se încheie într-o lună şi jumătate până la două luni", a declarat Budanov într-o întâlnire cu studenţii de la Şcoala de Economie din Kiev, citat de Forbes Ukraine.

Potrivit lui Budanov, intensitatea atacurilor ruseşti va scădea în perioada următoare din cauza epuizării acumulate în ultimele luni, timp în care Rusia a avut iniţiativa pe front.

Budanov a subliniat, de asemenea, că experienţa de război de zece ani a Ucrainei, de când a început să lupte împotriva rebelilor proruşi care au proclamat independenţa a două regiuni în estul ţării în 2014 (Lugansk şi Doneţk), sugerează că niciuna dintre părţi nu poate susţine o ofensivă majoră pentru mai mult de două luni.

Forţele ruse şi-au accelerat ritmul înaintării în această vară în regiunea Doneţk, unde au loc cele mai grele lupte. Rusia şi-a început ofensivă toamna trecută, după ce de-a doua - şi până acum ultima - contraofensivă ucraineană, care nu a fost încununată de succes. 

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Agresorul premierului danez Mette Frederiksen a fost condamnat la patru luni de închisoare şi expulzare

Un tribunal danez a condamnat miercuri un polonez în vârstă de 39 de ani la patru luni de închisoare şi a dispus să fie expulzat după agresarea premierului danez Mette Frederiksen, în iunie, la Copenhaga, relatează AFP.

 

Elon Musk a declarat „război” companiilor care au refuzat să facă publicitate pe X. „Am încercat pacea, acum este război”

Rețeaua de socializare X a lui Elon Musk a intentat un proces împotriva Alianței Globale pentru Media Responsabilă (GARM) și Federației Mondiale a Advertiserilor (WFA) pentru „boicotarea ilegală” a platformei, a declarat CEO-ul X, Linda Yaccarino.

Cine este Muhammad Yunus, laureatul Nobel care a preluat puterea în Bangladesh. Pentru ce a luat premiu, susținut de studenți

Muhammad Yunus, „bancherul săracilor” și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, va conduce un guvern interimar în Bangladesh, la o zi după ce prim-ministrul Sheikh Hasina a fugit din țară.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.