Putin a prins „aripi” și transmite un semnal Occidentului. Liderul Kremlinului a zburat la bordul unui bombardier nuclear

62427795
AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin a zburat, joi, la bordul unui bombardier nuclear modernizat Tu-160M, într-o acţiune care probabil va fi interpretată în Occident ca fiind o avertizare cu privire la capacităţile nucleare ale Moscovei.

Avionul gigantic, cu aripi mobile, cu numele de cod "Blackjacks" în nomenclatorul NATO, este o versiune modernizată a unui bombardier din perioada Războiului Rece pe care fosta Uniune Sovietică l-ar fi desfăşurat în cazul unui război nuclear pentru a lansa arme la distanţe mari, relatează Reuters, citată de News.ro.

Putin, care este de aşteptat să câştige cu uşurinţă un nou mandat de şase ani luna viitoare, a efectuat zborul într-un moment în care Moscova şi Occidentul sunt în relaţii tensionate din cauza războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina şi a morţii în închisoare a politicianului de opoziţie Aleksei Navalnîi. Unii diplomaţi ruşi şi americani spun că nu-şi amintesc o perioadă în care relaţiile dintre cele două mari puteri nucleare ale lumii să fi fost mai proaste, inclusiv în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1962.

Televiziunea de stat a arătat avionul uriaş decolând de pe o pistă aparţinând fabricii din Kazan care produce avionul supersonic modernizat, corespondentul Pavel Zarubin numindu-l cu entuziasm "un eveniment unic".

Putin a zburat circa 30 de minute

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că traiectoria de zbor a avionului este un secret militar, iar Kremlinul a anunţat ulterior că zborul lui Putin a durat circa 30 de minute.

„Şeful statului a zburat pe un bombardier-transportator de rachete strategice Tu-160M modernizat. Aeronava şi-a luat zborul de pe pista uzinei de aviaţie S.P. Gorbunov Kazan, pe care Vladimir Putin o vizitase cu o zi înainte. Zborul a durat aproximativ 30 de minute”, a anunţat un comunicat al Kremlinului, care nu este însoţit de niciun fel de imagini.

Tu-160M, care are un echipaj de patru persoane, este capabil să transporte 12 rachete de croazieră sau 12 rachete nucleare cu rază scurtă de acţiune şi poate zbura 12.000 km fără oprire pentru realimentare.

Putin, în vârstă de 71 de ani, a zburat cu o versiune mai veche a avionului în 2005, în timpul unui exerciţiu de antrenament.

Conform unui contract semnat în 2018, 10 bombardiere nucleare Tu-160M modernizate ar trebui să fie livrate Forţelor Aeriene ruse la un cost de 15 miliarde de ruble (163 milioane de dolari) fiecare, între 2024 şi 2027.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Rusia a bifat un nou succes pe frontul din Ucraina. Ofensiva trupelor lui Putin, greu de oprit

Armata rusă a afirmat joi că şi-a impus controlul asupra satului Pobeda, în estul Ucrainei, o nouă revendicare de cucerire la câteva zile după cea a oraşului Avdiivka, în faţa unei armate ucrainene care se confruntă cu penurii de arme.

Atac cu cuţitul într-o şcoală din Germania. Mai mulţi elevi au fost răniţi. Un suspect a fost reţinut

Mai mulţi elevi ai unei şcoli din Wuppertal, oraş din bazinului Ruhr-ului din vestul Germaniei, au fost răniţi într-un atac petrecut în incinta instituţiei joi dimineaţa, a informat poliţia, anunţând că a reţinut un suspect, transmit AFP şi dpa.

Asasinarea pilotului rus care se ascundea în Spania. Greșelile fatale pe care le-a făcut

Moartea pilotului rus care a dezertat anul trecut în Ucraina și le-a predat forțelor Kievului elicopterul militar Mi-8 este învăluită în mister.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.