Procesul Bataclan. Toţi cei 20 de inculpaţi în urma atentatelor din 2015 de la Paris, găsiți vinovaţi

62269094
Profimedia

Un tribunal din Franţa a decis miercuri că toţi cei 20 de inculpaţi în procesul atentatelor din 2015 de la Paris sunt vinovaţi, informează Reuters. Pedepsele vor fi pronunţate mai târziu în cursul serii.

În atacurile de la sala de concerte Bataclan, din şase baruri şi restaurante şi din zona stadionul Stade de France, mai mulţi islamişti au ucis 130 de oameni, în atacuri coordonate cu arme de foc şi bombe.

Conform sentinţei, principalul inculpat, Salah Abdeslam, a comis acte de terorism şi omoruri, a anunţat judecătorul Jean-Louis Peries.

Abdeslam ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate. O astfel de condamnare a mai fost pronunţată în Franţa doar de patru ori, remarcă Reuters.

Se presupune că Abdeslam, în vârstă de 32 de ani, cetăţean francez de origine belgiană, este singurul supravieţuitor al grupului care a comis atacurile din 13 noiembrie 2015. La proces, el a declarat cu mândrie că este un "soldat" al Statului Islamic şi şi-a asumat răspunderea pentru atentate.

Şi el, şi alţi inculpaţi în proces şi-au cerut însă ulterior iertare de la victime.

Procesul a fost neobişnuit de lung: a durat zece luni, pentru a fi audiate mărturiile detaliate ale supravieţuitorilor despre ororile prin care au trecut şi despre dificultăţile de a trece peste traume; familiile celor ucişi au vorbit despre cât de greu le-a fost să îşi continue viaţa.

În sala de judecată s-au aflat, în afară de Abdeslam, încă 13 inculpaţi, dintre care 10 în stare de arest. Ei au fost judecaţi pentru infracţiuni mergând de la complicitate cu atentatorii pentru procurarea armelor şi a vehiculelor folosite la atentate până la planificare şi participare. Alţi şase au fost judecaţi în contumacie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62269084
Mircea Geoană, pentru Știrile Pro TV, despre noua strategie a NATO: „Practic, acum avem un nivel de brigadă”

În acest moment, pe flancul estic al NATO, din care face parte si România, sunt mobilizați 40.000 de soldați, sub comanda directă a NATO, și 100.000 de soldați americani.

62269055
Mallul din Kremenciuk ar fi fost lovit de ruși cu o rachetă anti-navă din era sovietică. Cum se apără Rusia

„Apărarea Ucrainei ne-a costat cinci miliarde de dolari, pe lună, de la începutul invaziei ruse”, a estimat președintele Volodimir Zelenski, care s-a adresat summitului NATO de la Madrid, prin video conferință.

62269060
Camioanele cu cereale din Moldova și Ucraina vor ajunge mai ușor în UE. ”Salvăm oameni de la acest groaznic șantaj alimentar”

Cerealele blocate în Ucraina ar putea ajunge mai ușor în vestul Europei. Printr-un acord comun semnat de Comisia Europeană, Ucraina și Moldova, camioanele de mărfuri din cele două țări vor circula fără permisele de transport rutier necesare până acum.  

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.