Probleme din ce în ce mai mari în Ucraina. Zelenski avertizează că recolta de cereale a țării va scădea la jumătate

62273811

O primă navă cu cereale ucrainene ar plutea pleca luni din portul ucrainean Odesa, conform acordului încheiat cu Rusia pe 22 iulie, a anunţat, duminică, preşedinţia turcă.

La Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că în urma invaziei ruse anul acesta recolta de cereale ar putea fi în Ucraina la jumătate din cantitatea obişnuită, relatează AFP şi Reuters.

„Pregătirile au ajuns într-un punct care ar permite plecarea navelor din portul Odesa. Navele sunt încărcate, sunt pregătite să plece, dar este nevoie de o bună coordonare logistică”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin.

Centrul comun de coordonare (CCC), însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, a fost inaugurat oficial miercuri la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU.

Printre sarcinile acestui centru se numără înmatricularea şi monitorizarea - inclusiv prin satelit - navelor comerciale care vor face parte din convoaiele de transport de cereale, precum şi inspectarea navelor la încărcarea în porturile ucrainene şi la sosirea lor în porturile turce.

Reluarea exporturilor de cereale ucrainene a fost abordată duminică de ministrul turc al apărării într-o discuţie cu miniştrii ucraineni ai apărării şi infrastructurii.

În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat într-un mesaj pe Twitter că din cauza invaziei ruse recolta de cereale a Ucrainei ar putea să scadă anul acesta la jumătate din cantitatea obişnuită. „Obiectivul nostru este să prevenim o criză alimentară globală cauzată de invazia rusă. Încă se găsesc căi alternative de livrare a cerealelor”, a transmis el.

Înaintea lansării invaziei ruse, pe 24 februarie, Ucraina deţinea 46% din exporturile mondiale de floarea soarelui, 9% din cele de grâu, 17% din cele de orz şi 12% din cele de porumb, potrivit Departamentului Agriculturii al SUA.

De partea cealaltă, Rusia consideră că statele occidentale exagerează importanţa cerealelor ucrainene pe piaţa mondială, argumentând prin faptul că, în pofida ponderii ridicate a exporturilor ucrainene de cereale în totalul exporturilor mondiale, în privinţa producţiei totale de cereale la nivel global ponderea Ucrainei este de sub 1%.

Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu, iar exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, au fost de asemenea împiedicate, ca urmare a suspendări schimburilor bancare şi financiare în urma acestor sancţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62271180
Poliţia din Africa de Sud a reţinut 82 de suspecţi, după ce câteva modele care filmau un videoclip au fost violate

Poliţia din Africa de Sud a reţinut 82 suspecţi, sâmbătă, la o zi după ce mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat o echipă care filma un videoclip la periferia oraşului Johannesburg şi au violat mai multe modele care lucrau pe platoul de filmare.

62271862
Polonia a primit 5,15 milioane de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului declanşat de Rusia

Peste 5,15 milioane de persoane ucrainene s-au refugiat în Polonia de la începutul invaziei militare declanşate de Rusia pe 24 februarie, a anunţat duminică Poliţia de Frontieră Poloneză, citată de DPA.

62274605
Putin semnează o nouă doctrină navală. Rusia vrea să-şi consolideze poziţiile militare şi economice în Arctica

Rusia vrea să-şi consolideze poziţia în Arctica, atât pe plan economic, cât şi pe plan militar, potrivit noii doctrine navale ruse semnată, duminică, de către preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia Zilei Flotei ruse, relatează AFP, citată de News.ro.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.