Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, începe campania electorală. Reacția lui Trump

62089216
AFP

Partidul Brexit, condus de Niger Farage, își lansează vineri, în mod oficial, campania electorală pentru alegerile generale programate în data de 12 decembrie în Marea Britanie.

Donald Trump, președintele Statelor Unite, consideră că prim-ministrul Boris Johnson și Niger Farage ar fi „o forță de neoprit” împreună, conform The Telegraph.

Președintele american i-a îndemnat pe cei doi să își alăture forțele pentru a-l împiedica pe Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, „să ducă Marea Britanie în locuri rele”.

„Aș vrea să vă uniți. Cred că ar fi un lucru grozav. Ați obține niște numere foarte bune, deoarece v-ați descurcat fantastic la ultimele alegeri”, a declarat Donald Trump într-un interviu pentru o emisiune radio a lui Farage.

Partidul Conservator, al premierului britanic Boris Johnson, are un avans cuprins între 11 şi 17 puncte procentuale faţă de Partidul Laburist, indică trei sondaje de opinie, citate de Agerpres.

Potrivit sondajelor, Partidul Conservator ar urma să obțină între 36-41% dintre voturi, Partidul Laburist între 21-29%, iar Partidul Brexit între 7-13%.

Alegerile generale din Marea Britanie, convocate de prim-ministrul britanic Boris Johnson, vor avea loc în data de 12 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62089206
Elicopter al pompierilor, prăbușit în Coreea de Sud. Șapte persoane, date dispărute. VIDEO

Şapte persoane sunt date dispărute după ce un elicopter al departamentului de pompieri s-a prăbuşit joi seară în apropierea insulelor disputate Dokdo, a anunţat vineri un oficial al pompierilor.

62088383
Trump a distribuit o poză trucată cu câinele care a participat la raidul împotriva liderului ISIS

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că îl va primi săptămâna viitoare la Casa Albă pe Conan, câinele militar care a participat la operaţiunea în care liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, şi-a găsit sfârşitul.

62089204
Atac armat de Halloween. O fetiță de șapte ani a fost împușcată în timp ce colinda

O fetiţă în vârstă de șapte ani îmbrăcată în buburuză a fost împuşcată în piept, joi seara, în Chicago, în timp ce colinda de Halloween, potrivit unui anunţ al poliţiei locale citat de DPA.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.