Secretarul Apărării din SUA și-a anunțat demisia. Reacția lui Trump

×
Publicitate

Administraţia Trump pierde încă o personalitate respectată. Secretarul apărării şi şeful celei mai mari armate din NATO şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu luna februarie.

În scrisoarea de demisie, oficialul a făcut referire la dezacordurile sale cu preşedintele.

Donald Trump tocmai a anunţat retragerea militarilor americani din coaliţia anti-ISIS din Siria şi potrivit presei, s-ar pregăti să reducă la jumătate şi efectivele americane din Afganistan. Mutări despre care şi opoziţia, dar şi membri ai propriului partid spun că sunt greşeli tactice uriaşe.

Anunţând plecarea lui Jim Mattis pe Twitter, Donald Trump a încercat să o prezinte drept o pensionare bine-meritată la capătul unei îndelungate cariere. Dar în scrisoarea de demisie, generalul Mattis îi transmite preşedintelui că merită un secretar al Apărării cu vederi mai apropiate de ale sale. Mai mult, Mattis spune răspicat că "nu aşa se poartă o ţară serioasă cu aliaţii ei".

"Menţionează lucruri ca angajamentul SUA faţă de NATO şi faţă de alianţa care luptă cu Statul Islamic, îngrijorarea faţă de rolul Chinei şi Rusiei din prezent", a precizat Julie Pace, jurnalist AP.

Anunţul vine la două zile după ce Trump a ordonat retragerea imediată a celor 2000 de militari americani din Siria din alianţa anti-ISIS.

În toiul confuziei stârnite de decizia privind Siria a apărut şi vestea despre retragerea iminentă a 7.000 de militari din Afganistan, adică jumătate din efective.

"Această decizie e practic cel mai mare coşmar al nostru. Când eram tulburaţi şi îngrijoraţi de o administraţie capricioasă şi imprevizibilă, puteam să ne liniştim pe noi şi ţara că există un expert ferm, stabil şi patriot, în stare să stea între preşedinte şi folosirea forţei militare", a transmis Richard Blumenthal, senator democrat.

În cartea "Frică. Trump la Casa Albă", jurnalistul Bob Woodward povesteşte că, după atacul chimic din Siria din aprilie 2017, Trump a cerut să fie asasinat preşedintele sirian Bashar al-Assad. Generalul Mattis i-a spus că se rezolvă, dar a pus în aplicare un atac aerian limitat. Tot el i-a explicat că forţele din Coreea de Sud trebuie să rămână acolo ca să nu izbucnească al treilea război mondial, căci Trump le-ar fi retras şi pe acelea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62010130
Zborurile de pe aeroportul Gatwick, perturbat de drone, au fost reluate

Zborurile au fost din nou suspendate vineri după-amiază pe aeroportul Gatwick, unde a fost semnalată încă o dată prezenţa unei drone, astfel că tot mai mulţi pasageri sunt afectaţi de anularea zborurilor pe al doilea aeroport ca mărime al Londrei.

62010121
Mii de unguri, în centrul Budapestei pentru a protesta din nou împotriva Guvernului Orban

Mii de unguri se strâng în centrul Budapestei pentru a protesta din nou împotriva Guvernului Orban şi punctual împotriva aşa-numitei legi a sclaviei.

62010120
Momentul în care un campion european la haltere este ucis de un luptător de MMA. VIDEO

Un luptător MMA din Rusia, care l-a ucis pe un halterofil, în 2017, în urma unui conflict violent desfășurat pe stradă, a fost condamnat la 18 ani de închisoare.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.