Rachetele lansate de China au zburat deasupra Taiwanului. Filmul evenimentelor din ultimele 24 de ore

×
Publicitate

Statele Unite „nu vor permite” Chinei să izoleze Taiwanul, a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, ajunsă între timp la Tokyo, după vizita în Taiwan care a provocat furia Chinei.

Manevrele militare chineze, agresive, din jurul insulei continuă și în a doua zi. Beijingul admite că a lansat rachete balistice, în lovituri de precizie. Însă pentru prima dată, câteva au trecut la mare înălțime deasupra Taiwanului.

China a lansat 11 rachete balistice în apele din jurul insulei

Potrivit oficialilor taiwanezi, China a lansat 11 rachete balistice în apele din jurul insulei, în apropierea coastelor de nord-est și sud-vest. Însă unele dintre aceste rachete au zburat deasupra Taiwanului, marcând o escaldare semnificativă a crizei.

Pe de altă parte, Japonia spune că cinci dintre rachetele lansate de chinezi au căzut în apele sale teritoriale, cerând oprirea imediată a acestor exerciții militare agresive și demonstrative.

În a doua zi a manevrelor, avioanele și vasele de luptă chineze au traversat din nou linia mediană din strâmtoarea care separă insula taiwaneză de China continetală.

Localnic:Eu și camarazii mei am zburat în spațiul aerian din jurul insulei Taiwan. Suntem gata de luptă și pregătiți să ne batem în orice clipă”.

Aceste acțiuni provocatoare (ale Chinei) reprezintă o escaladare semnificativă”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, la o reuniune a șefilor diplomației din Asia de Sud-est, la care au participat și miniștrii de externe din China, dar și din Rusia.

John Kirby, fostul purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite:China a ales să reacţioneze exagerat şi să folosească vizita președintei Camerei (Nacy Pelosi) drept pretext pentru a spori activitatea militară provocatoare în şi în jurul strâmtorii Taiwan. Am anticipat că China ar putea acționa astfel. Și așteptăm ca aceste acțiuni să continue în zilele următoare".

Un portavion american va rămâne în apropierea Taiwanului, încă câteva zile, pentru a „monitoriza situația”

Un portavion american va rămâne în apropierea Taiwanului, încă câteva zile, pentru a „monitoriza situația”, a adăugat șeful Pentagonului.

Hua Chunying, purtătoare de cuvânt, Ministerul Afacerilor Externe:China va lua măsuri ferme și puternice ca răspuns (la provocări), iar Statele Unite trebuie să suporte consecințele. Considerați-vă avertizați în avans”.

Drew Thompson, savant, Universitatea Națională din Singapore: (China) arată că nu recunoaște liniile de demarcație ale Taiwanului pentru că nu recunoaște Taiwanul. Sunt acte de război politic, de război psihologic și de război informațional. Este și un semnal puternic al Chinei pentru propriul popor, ca să-și arate determinarea”.

Premierul taiwanez a denunțat acțiunile „vecinului malefic”, după cum s-a exprimat. Iar responsabilii de la Taipei insistă că manevrele militare agresive ale Chinei încalcă toate convențiile ONU, invadează spațiul teritorial al Taiwanului și reprezintă o provocare directă la libera navigație aeriană și maritimă.

Tsai Ing-wen, președintele taiwanez:Vreau să subliniez că nu vom escalada conflictul și nu vom provoca dispute, dar ne vom apăra cu tărie suveranitatea și securitatea națională și rămânem pe calea democrației și a libertății”.

Armata taiwaneză a desfășurat propriele sisteme anti-rachetă terestre și a trimis avioane și nave pentru a monitoriza situația.

Nancy Pelosi și-a încheiat în Japonia turneul său asiatic

Între timp, Nancy Pelosi și-a încheiat în Japonia turneul său asiatic.

Nancy Pelosi, Președintele Camerei SUA: Chinezii au încercat să izoleze Taiwanul. Noi nu le vom permite să izoleze Taiwanul. Nu ne fac ei nouă programul de călătorie. Prietenia noastră cu Taiwan este una puternică”.

În Coreea de Sud, Pelosi a vizitat zona demilitarizată care desparte cele două Corei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gimnastica românească, un DEZASTRU ISTORIC! Nicio calificare în finală la Europene
Gimnastica românească, un DEZASTRU ISTORIC! Nicio calificare în finală la Europene
Citește și...
China convoacă diplomaţii europeni acreditaţi la Beijing pentru a protesta faţă de declaraţiile emise de G7 şi UE

China anunţă că a convocat diplomaţii europeni acreditaţi la Beijing pentru a protesta faţă de declaraţiile emise de G7 şi de UE, care critică exerciţiile militare chineze ameninţătoare din jurul Taiwanului, relatează The Associated Press.

 

Ucraina vrea să extindă acordul privind exporturile de cereale via Marea Neagră şi la alte produse

Ucraina a cerut ca acordul internaţional, care relaxează blocada rusească asupra exporturilor de cereale via Marea Neagră, să fie extins şi la alte produse, precum metalele, informează un articol publicat, vineri, în Financial Times.

60 de ani de la moartea lui Marilyn Monroe. Detalii despre viața tumultuoasă a actriței

Marilyn Monroe, actriță, cântăreață și simbol al anilor ’50, a fost una dintre cele mai populare prezențe de la Hollywood din secolul XX.

 

Recomandări
Pîslaru recunoaște că a primit pe e-mail coeficienții de salarizare pentru demnitari: „Grila nu a fost pusă de Guvern”

Ministrul Dragoș Pîslaru a recunoscut vineri, într-o conferință de presă, că a primit pe e-mail, de la Camera Deputaților, grila cu coeficienții de salarizare pentru demnitari, la o zi după întâlnirea de la Cotroceni privind acordul politic.

Reguli noi pentru prosumatori: Fotovoltaice, instalate doar cu baterii de stocare. Ce se întâmplă cu cei care au deja panouri

Guvernul pregătește noi reguli pentru prosumatori, în încercarea de a reduce dezechilibrele din sistemul energetic național. Ilie Bolojan susține că instalarea unor noi capacități ar trebui să fie însoțită și de asigurarea unor capacități de stocare.

Incident grav în Tulcea. O dronă s-a prăbușit și a explodat. Nu a fost detectată de radarele MApN

MApN a fost informat cu privire la semnalarea, prin apel la numărul unic de urgență 112, a unei drone căzute în zona localității Luncavița, județul Tulcea, la 5 km de frontiera cu Ucraina, a precizat MApN într-o postare pe Facebook.