Momentul în care Rayan a fost scos din puțul în care a stat blocat 5 zile. VIDEO

62240596
Getty

Sfârşit tragic pentru băieţelul de cinci ani, blocat 5 zile într-un puţ din Maroc. După zile întregi de muncă, Rayan a fost recuperat de echipele de salvare dar, din păcate, nu a supravieţuit calvarului.

Imediat după ce a fost scos la suprafață, copilul a fost dus într-o ambulanță, aflată în apropierea șantierului, unde era așteptat de părinții lui. Deși presa locală a transmis că micuțul urmează să fie supus examinărilor prealabile necesare, care vor fi supravegheate de un personal medical de specialitate, Palatul regal a transmis că băiatul a murit înainte ca salvatorii să-l poată ajunge la el.

Tatăl lui Rayan repara puțul în momentul accidentului de marți. El a declarat presei locale a doua zi că fiul său a căzut în puț în „acea clipă în care mi-am luat ochii de la el”. „N-am dormit deloc”, a mai spus tatăl.

Un reporter de la Associated Press aflat la fața locului a spus că l-a văzut pe băiat înfășurat într-o pătură galbenă, după ce a fost scos din tunelul special săpat pentru a-l salva.

Momentul în care Rayan a fost scos la suprafață de salvatori

 

Marţi seară, în timp ce se juca, băiatul a căzut într-un puţ secat din apropiere casei, la o adâncime de 32 de metri. Pentru că diametrul puţului este de numai 25 de centimetri, nimeni nu a putut coborâ după el, şi s-a încercat săparea unui alt puţ, paralel cu primul.

La un moment dat i-au fost trimise o mască de oxigen, apă și mâncare, dar operațiunea de recuperare a fost de la început foarte riscantă. Tragedia l-a marcat şi pe regele Mohammad al Marocului, care a ţinut să transmită condoleanțe familiei.

Maroc - 11

Foto: Părinții lui Rayan

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62195557
„Camilla să fie desemnată regină consoartă”. Mesajul Reginei Elisabeta cu ocazia aniversării a 70 de ani de domnie

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat într-un mesaj adresat naţiunii sâmbătă, în ajunul Jubileului său de Platină, că soţia fiului ei Charles, Camilla, ar trebui să fie regină consoartă atunci când prinţul o va urma la tron.

62240588
Primul weekend fără restricții în Danemarca. Danezii au petrecut până în zori

Este primul weekend fără restricţii sanitare în Danemarca. Țara nordică a eliminat toate măsurile anti-pandemie, deşi în ultimele 24 de ore aproape 40.000 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus.

62235314
Serviciile americane de informaţii: Rusia pregăteşte o invazie pe scară largă a Ucrainei. Are 70% din necesar

Serviciile americane de informaţii estimează că Rusia îşi intensifică pregătirile pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei şi că are deja 70% din dispozitivul necesar pentru o astfel de operaţiune, potrivit unor responsabili americani, scrie AFP.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.