”Mesaje din viața de apoi”, descoperite într-o necropolă antică din Egipt

61943258
Getty

O necropolă veche în care au fost găsite zeci de sicrie de piatră și un colier care poartă un ”mesaj din viața de apoi” a fost descoperită în Egipt.

Situl a fost descoperit în apropiere de orașul Minya, la sud de Cairo, și are o vechime de peste 2000 de ani, iar arheologii spun că ar putea să dureze încă 5 ani pentru excavare.

Ministrul Khaled al-Enany a precizat că în interior au fost descoperite bijuterii, ceramică și o mască din aur.

egipt

”Acesta este doar începutul unei noi descoperiri”, a precizat acesta. ”Vom adăuga în curând o nouă atracția arheologică a Egiptului Anctic”, a completat ministrul, potrivit BBC.

Mostafa Waziri, șeful misiunii arheologice, a declarat că în ultimele trei luni au fost găsite opt morminte, dar se așteaptă să fie descoperite mai multe.

"Lucrările de evacuare sunt programate să dureze cinci ani în încercarea de a descoperi toate mormintele din cimitir", a spus el.

egipt

Acesta a descris "coincidența minunată" de a descoperi un colier în ajunul Anului Nou, pe care era însemnat "anul nou fericit" în hieroglife.

"Acesta este un mesaj trimis din viața de apoi", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61558997
UE vrea să se extindă cu 6 state lângă România. Între ele, unul pe care Bucureștiul nu îl recunoaște
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis ţărilor din vestul Balcanilor că aderarea la Uniunea Europeană va fi posibilă pentru oricare din ele în 2025.
61943224
Imagini sfâșietoare surprinse în urma atacurilor din Siria. Zeci de copii și-au pierdut viața
Imagini înfricoșătoare au apărut în mediul online, după ce zeci de rachete şi atacuri aeriene au avut loc asupra poziţiilor deţinute de rebeli în regiunea Ghouta Orientală.
61943218
Una dintre cele mai mari actriţe de la Bollywood s-ar fi înecat accidental în cadă
Superstarul de la Bollywood, actrița indiană, Sridevi Kapoor s-a înecat accidental, potrivit unui raport post-mortem, relatează BBC.