Marea necunoscută după ce Putin a predat trupul lui Navalnîi. Familia opozantului așteaptă decizia liderului rus

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile ruse au predat, sâmbătă, trupul lui Aleksei Navalnîi mamei sale, Liudmila. Însă nu se știe dacă familiei i se va permite să organizeze priveghi și funeralii publice.

Decizia vine după ce, într-un mesaj video postat de dimineață, Iulia Navalnîia, văduva disidentului rus, l-a acuzat pe președintele Putin că încalcă legile omenești și legile lui Dumnezeu ținând prizonier până și cadavrul soțului ei.

"Putin se poartă ca un Diavol, deși își afișează în mod ostentativ credința cu orice ocazie", a spus Iulia Navalnîia.

În noul ei mesaj, vaduva lui Aleksei Navalnîi a denunțat ceea ce a numit "purtarea diavolească" a dictatorului de la Kremlin.

Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi: "Putin este cel care dă ordinele spunând: „Nu-l daţi înapoi, puneţi presiune pe mamă, zdrobiţi-o, spuneţi-i că trupul neînsufleţit al fiului ei se descompune”. Niciun creștin adevărat nu ar putea face ceea ce face acum Putin cu trupul lui Alexei".

Citește și
Bill Browder
„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin
Cât de bogată e Gabriela Firea. Fără a avea pe numele său vreun teren sau casă, ea are această sumă în conturi

Dupa 8 zile în care a facut demersuri neobosite pentru a recupera trupul fiului ei, Liudmila Navalnîia a primit, vineri seara, un ultimatum: fie acceptă o înmormântare în secret, fără martori, fie Navalnîi va fi îngropat chiar în colonia penitenciară sitută dincolo de Cercul Polar, unde a murit săptămână trecută.

Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi: "Dați-ne înapoi trupul soțului meu. Vrem să ținem o slujbă de înmormântare și să-l înmormântăm în pământ, așa cum se obișnuiește în creștinismul ortodox. Predați-ni-l pe Aleksei fără condiții. L-aţi torturat când era în viaţă, acum îl torturaţi şi după ce a murit. Batjocoriți rămășitele unui mort. Mi-e imposibil să mă gandesc la ceva mai „diavolesc” de atât. Încălcați atât legile omenești, cât și legile lui Dumnezeu".

La câteva ore după difuzarea acestui mesaj, mama curajosului critic al lui Putin a fost convocată la morga din Salehard să preia rămășițele pământești.

Recompensă de zeci de mii de euro pentru cei care spun în ce condiții a murit Navalnîi

Pe de altă parte, șeful fundației anti-corupție inființate de Aleksei Navalnîi a lansat un apel public pentru orice informații relevante despre împrejurările morții acestuia.

Ivan Zhdanov, șeful Fundației Anticorupție: "Promitem o recompensă oricui împărtășește cu noi informații importante legate de asasinarea lui Aleksei Navalnîi. Orice informație de natură să ne ofere indicii despre cei care au comis efectiv crima ordonată de Putin. Le promitem 20.000 de euro și ajutor pentru a părăsi Rusia, dacă doresc acest lucru. Nu lăsați Răul să triumfe, dați dovadă de solidaritate cu societatea civilă și nu cu un dictator căruia i s-a urcat la cap puterea".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Starul de 17 ani al lui Real Madrid vrea să devină tată. Cum arată partenera de 21 de ani a fotbalistului brazilian
FOTO Starul de 17 ani al lui Real Madrid vrea să devină tată. Cum arată partenera de 21 de ani a fotbalistului brazilian
Citește și...
Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai mult de o săptămână de la moartea opozantului
Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai mult de o săptămână de la moartea opozantului

Trupul neînsuflețit al ui Aleksei Navalnîi, pe care rudele acestuia l-au cerut de peste o săptămână, a fost predat mamei sale, a anunţat, sâmbătă, o purtătoare de cuvânt a opozantului defucnt, Kira Iarmîş, relatează AFP, citată de News.ro.  

„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin
„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin

Este un război al resurselor și, atâta timp cât Putin vinde petrol, poate câștiga. Doar pentru rachetele rusești care au intrat în Ucraina sâmbătă, valoarea a fost de 427 de milioane de dolari, iar petrolul pe care Rusia l-a vândut tocmai în acea zi a făcut mai mult de 427 de milioane de dolari.

 

Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează o campanie pentru ca autorităţile ruse să predea trupul familiei
Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează o campanie pentru ca autorităţile ruse să predea trupul familiei

Aliaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au lansat o campanie pentru ca autorităţile să-i predea trupul cât mai repede posibil familiei sale, care acuză Kremlinul că plănuieşte să-l înmormânteze în secret pe omul politic, relatează EFE.

Casa Albă: Autorităţile ruse „trebuie să predea” trupul neînsufleţit al lui Navalnîi mamei acestuia
Casa Albă: Autorităţile ruse „trebuie să predea” trupul neînsufleţit al lui Navalnîi mamei acestuia

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi, decedat la 16 februarie într-o colonie penitenciară din regiunea arctică rusă, „trebuie să poată recupera cadavrul fiului ei şi să-i aducă omagiul cuvenit”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Mama lui Navalnîi a vâzut cadavrul fiului ei la morgă. Prima reacție a Liudmilei Navalnaia: „Vor să îl îngroape în secret”
Mama lui Navalnîi a vâzut cadavrul fiului ei la morgă. Prima reacție a Liudmilei Navalnaia: „Vor să îl îngroape în secret”

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi, decedat în 16 februarie într-o colonie penitenciară din regiunea arctică rusă, a primit acces pentru a vedea corpul fără viaţă al fiului ei, după mai multe zile de aşteptare, transmite joi DPA.  

Recomandări
Putin, mesaj războinic pentru Occident de
Putin, mesaj războinic pentru Occident de "Ziua Victoriei": "Forțele strategice sunt mereu gata de luptă" | VIDEO

Rusia sărbătorește, joi, victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, într-un moment în care relațiile cu Occidentul se deteriorează tot mai mult, iar trupele rusești avansează pe frontul din Ucraina.

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Explicațiile judecătorilor internaționali care ne-au dat dreptate
De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Explicațiile judecătorilor internaționali care ne-au dat dreptate

România a câștigat procesul Roșia Montană intentat de canadienii de la Gabriel Resources cu privire la exploatarea de aur din Munții Apuseni, iar instanța comercială supremă de la Washington a explicat detaliat de ce țara noastră nu a greșit cu nimic.

"I-am spus lui Bibi!". Biden anunță o reacție dură a SUA în cazul în care Israelul va lansa o ofensivă majoră în Rafah

Președintele SUA, Joe Biden, a avertizat miercuri, pentru prima dată, că "nu va livra" anumite arme Israelului, în special "obuze de artilerie", în cazul unei ofensive majore la Rafah, relatează AFP şi Reuters.