Magazinele britanice ar putea rămâne fără produse proaspete după BREXIT

62075420
iStock

Guvernul britanic cere retailerilor să fie pregătiţi pentru eventualitatea unui Brexit fără acord, dar şefii lanţurilor de supermarketuri afirmă că nu va fi vina lor dacă oamenii nu vor găsi pe rafturi tot ce vor dori.

În timp ce politicienii se îndreaptă spre un rezultat impredictibil, producătorii de alimente şi de medicamente trebuie să îşi reorganizeze operaţiunile, pentru a fi pregătiţi pentru posibile controale vamale care le-ar bloca lanţurile de aprovizionare şi le-ar întârzia livrările, scrie News.ro.

Industria de alimente a avertizat că are o capacitate de stocare limitată, iar directorii şi-au exprimat scepticismul faţă de angajamentul ministrului însărcinat cu pregătirea unui Brexit fără acord, Michael Gove, că nu vor exista deficite de alimente proaspete.

Deja afectată de amânarea de două ori a termenului de ieşire din Uniunea Europeană, industria este îngrijorată că va cheltui din nou sute de milioane de lire sterline când rezultatul este incert.

”Există o încercare clară a guvernului de a afirma că firmele, dacă vor fi pregătite corespunzător, vor putea să facă faţă şi că va fi vina lor dacă nu vor fi”, a declarat Justin King, care a fost timp de zece ani director general al Sainsbury, al doilea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie.

”Aşa cum noaptea urmează zilei, dacă 50% dintre camioane sunt întârziate, vor exista lipsuri pe rafturi de până la şapte zile”, a avertizat King, care în prezent este director al retailerului Marks & Spencer.

Un director de la unul dintre cele patru mari supermarketuri din Marea Britanie, care includ Tescom, Morrisons şi Asda, a spus că guvernul tratează tot mai mult industria ca o extensie a statului.

“Întrebarea fundamentală este a cui este sarcina de a aproviziona Marea Britanie în cazul unei blocade”, a întrebat acesta.

“Măsurile de a ne proteja în mod rezonabil afacerile de impactul Brexitului sunt datoria noastră. Când începi să afirmi ‘ce face afacerea ta pentru a hrăni naţiunea’ – asta merge dincolo de măsurile rezonabile”, a adăugt directorul.

Departamentul pentru Mediu, Alimente şi Afaceri Rurale a afirmat într-un comunicat că Marea Britanie are lanuţuri solide de aprovizionare într-o serie de ţări şi că are întâlniri regulate cu producători şi retaileri pentru a se asigura că sunt pregătiţi pentru Brexit.

Gove a declarat joi în Parlament că întârzierile din portul Dover sunt un risc material, dar că totul va decurge bine dacă companiile vor avea declaraţiile vamale necesare. În timp ce lipsa unor produse va duce la creşterea preţurilor, este improbabil ca deficitele să fie pe scară largă, a spus acesta.

Industria alimentară britanică depinde în mare măsură de importurile din Europa în timpul toamnei, când cultivarea fructelor şi legumelor are nevoie de o climă mai blândă. Marea Britanie cumpără circa jumătate din necesarul de alimente, iar o treime provin din UE. La sfârşitul lunii octombrie, blocul comunitar furnizeează circa 86% din salată, 70% din roşii şi 27% din fructele moi, potrivit Consorţiului Britanic pentru Retail.

Alimentele cultivate în nordul Africii sunt importate prin Spania.

Toamna este şi perioada în care retailerii îşi aprovizionează depozitele înaintea de sezonul cumpărăturilor de Crăciun.

Directorul general al Tesco, Dave Lewis, a declarat că cel mai mare retailer britanic a stocat produse cu durată mare de valabilitate în valoare de 200 de milioane de lire sterline, înainte de termenul iniţial al Brexitului, de la sfârşitul lunii martie, dar că va avea dificultăţi să ia o măsură similară acum, deoarece are deja în depozite, plăcinte, şuncă şi brânzeturi.

Alimentele proaspete nu pot fi stocate, iar întârzierile la graniţă vor face ca produsele să se deterioreze şi să intre la vânzare direct cu discounturi finale.

Tesco are cea mai mare cotă pe piaţa alimentelor, de 27%, o forţă de muncă de 320.000 de persoane şi o bază de aprovizionare de 50 de ţări.

Sainsbury’s se aprovizionează mai mult cu castraveţi, roşii şi ardei din Marera Britanie, faţă de alţi retaileri, Morrisons produce jumătate din produsele brandului său şi alimente proaspete, iar Asda beneficiază de faptul că face parte din grupul Walmart, cel mai mare retailer din lume.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Dispariție misterioasă în Marea Baltică. O stație de o jumătate de tonă este de negăsit

O staţie subacvatică de monitorizare a dispărut de pe fundul Mării Baltice.

Boris Johnson NU va cere amânarea Brexit la summitul UE. Planul premierului britanic

Boris Johnson va merge la summitul UE pentru a obţine un acord, însă nu şi o nouă amânare a Brexitului, a afirmat ministrul de finanţe de la Londra.

Cum a reușit un copil de 13 ani să rezolve un caz de dispariție din 1992

Un copil în vârstă de numai 13 ani a reușit să ajute autoritățile canadiene să resolve un caz de dispariție deschis în urmă cu 27 de ani.

Recomandări
România va exploata o sursă de energie cu potențial de 50 de ori mai mare decât Cernavodă. Ar putea acoperi tot consumul

Autoritățile pregătesc terenul pentru primele parcuri de turbine eoliene din largul Mării Negre. România are mare nevoie de soluții alternative de generare a energiei, mai ales în anii secetoși ca acesta. 

Război politic după decizia CCR pe „amendamentul Fritz”. Surse: Nicușor Dan așteaptă motivarea înainte de a acționa

Decizia CCR pentru legea integrității aprinde scena politică. Președintele Nicușor Dan crede că argumentele pe care le-a invocat în sesizarea trimisă erau solide și așteaptă motivarea Curții.

Exercițiu militar de amploare la Cincu. Militarii din șapte țări NATO s-au antrenat cu drone, tancuri și artilerie

O mie de militari din șapte state aliate au participat la un exercițiu organizat la Cincu, în Brașov, de Grupul de Luptă NATO din România.