Macron: Franţa şi Iordania au paraşutat şapte tone de ajutoare umanitare în Fâşia Gaza

62415613

Franţa şi Iordania au paraşutat - într-o operaţiune, în noaptea de joi spre vineri, cu două avioane de transport militar de tip C-130, unul francez, celălalt iordanian - şapte tone de ajutoare umanitare şi sanitare în Fâşia Gaza.

Celor aproximativ 2,4 milioane de locuitori le lipseşte totul, după aproape trei luni de război, a anunţat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.

”Situaţia umanitară rămâne critică în (Fâşia) Gaza. Într-un context dificil, Franţa şi Iordania au livrat pe cale aeriană ajutoare destinate populaţiei şi celor care o ajută”, a anunţat Mcron pe rețeaua X.

Palatul Élysée anunţă că această largare a avut loc în noaptea de joi spre vineri, cu două avioane de transport militar de tip C-130, unul francez, celălalt iordanian, ”cu echipaje mixte iordaniene şi franceze în ambele aeronave”.

”Încărcătura umanitară şi sanitară” era stivuită pe paleţi şi a fost paraşutată cu ajutorul unui sistem care permite o dirijare a coletelor astfel încât acestea să aterizeze în zone securizate cât mai aproape de ţintă - un spital de campanie iordanian prezent în Fâşia Gaza -, potrivit preşedinţiei franceze.

Această ”operaţiune complexă”, realizată ”în strânsă colaborare şi coordonare cu Forţele Aeriene iordaniene”, ”a fost încununată de succes”, precizează aceeaşi sursă.

Aproximativ şapte tone de încărcătură au fost largate, salută Palatul Élysée, care evocă o ”premieră” de la începutul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas.

Israelul ameninţă să ”distrugă” mişcarea islamistă - clasată drept teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) -, după atacul pe care l-a comis la 7 octombrie pe teritoriul israelian, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, în principal civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date israeliene.

Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice, dintre care 100 au fost eliberate în timpul unui armistiţiu, la sfârşitul lui noiembrie.

În operaţiunile militare israeliene au fost ucişi 22.600 de oameni în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, care se află la putere în enclavă din 2007.

Acest bilanţ este imposibil de verificat din surse independente.

Războiul a cauzat distrugeri uriaşe şi un dezastru umanitar în acest teritoriu palestinian - ameninţat de foamete şi în care cea mai mare parte a spitalelor a fost scoasă din serviciu.

Locuitorii Fâşiei Gaza - dintre care 85% au fost deplasaţi, potrivit ONU - se confruntă cu penurii grave de hrană, apă, carburant şi medicamente.

În pofida unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care dispune să se trimită ajutoare umanitare în enclavă, TIR-uri cu ajutoare umanitare continuă să intre ”cu pipeta”.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Faliment istoric. Compania austriacă ce deținea legendara clădire Chrysler din New York își vinde acum și periile de toaletă

Compania austriacă ce deținea la un moment dat și legendara clădire Chrysler din new York își vinde acum până și periile de la toaletă, într-un proces de faliment prin care se încearcă recuperarea a măcar o parte din miliardele de euro pierdute.  

Firmele din Transnistria vor plăti taxe vamale în Republica Moldova de la 1 ianuarie. Liderul regiunii separatiste - furios

De la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Cod vamal al Republicii Moldova, în virtutea căruia firmele din Transnistria vor trebui să plătească taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.

Forțele speciale ale Serviciului Apărării Ucrainei au dat o lovitură "explozivă" în regiunea Belgorod din Rusia

Forțele speciale ale Serviciului de informații al Ministerului Apărării al Ucrainei au planificat și desfășurat o operațiune specială în districtul Grayvoronsky din regiunea Belgorod a statului agresor rus.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.