Londra a fost inundată, după o ploaie torențială. Stație de metrou plină de apă. VIDEO

62203912
Twitter

Ploile torenţiale însoţite de vânt care s-au abătut peste sud-estul Angliei au provocat, duminică seară, inundaţii până pe străzile Londrei, unde transportul a fost afectat.

Serviciile de salvare se confruntă cu "inundaţii puternice" peste tot în capitala britanică, a scris pe Twitter în cursul serii primarul Sadiq Khan.

Autobuzele, metrourile şi trenurile sunt afectate, a adăugat el, îndemnându-i pe londonezii să îşi verifice itinerariul şi să evite traversarea zonelor inundate pe jos sau cu maşina, notează AFP.

În sudul capitalei britanice, în apropierea staţiei Queenstown Road, poliţia a blocat traficul pe o arteră devenită impracticabilă, şoseaua fiind inundată, în special sub podurile feroviare, potrivit unei corespondente a agenţiei France Presse.

Inundaţia a blocat în mijlocul străzii mai multe autobuze roşii cu etaj, unul dintre şoferi povestind AFP că apa a ajuns la podeaua vehiculului sau. "Este apă peste tot!", a raportat bărbatul care s-a prezentat doar cu prenumele, Eric.

Cel puțin o stație de metrou a fost umplută cu apă, conform imaginilor publicate pe Twitter.

Pompierii din Londra au indicat pe Twitter ca au primit aproximativ 300 de apeluri raportând inundaţii în sud-vestul capitalei.

Serviciul britanic de meteorologie, Met Office, a declanşat o alertă portocalie pentru furtuni la Londra şi zonele învecinate valabilă duminică seara, dar furtuni şi ploi torenţiale sunt aşteptate până luni în sudul ţării.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62193810
Numărul cazurilor noi de coronavirus din Turcia a urcat duminică la 14.230, fiind triplu faţă de acum trei săptămâni
Numărul cazurilor noi de coronavirus din Turcia a urcat duminică la 14.230, un număr triplu faţă de acum trei săptămâni şi cel mai ridicat nivel atins după prima jumătate a lunii mai, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, transmite Reuters.
62185158
Germania ar putea ajunge la 100.000 de cazuri de Covid-19 pe zi. Avertismentul lui Merkel
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, duminică, că se teme că numărul de cazuri noi zilnice în Germania ar putea crește până la 100.000 pe zi.
62203852
Sute de oameni au fost evacuați, după izbucnirea unui incendiu puternic de vegetație în Sardinia. VIDEO și FOTO
Un incendiu de vegetaţie care afectează o zonă extinsă din vestul insulei italiene Sardinia a condus la evacuarea a mai multe sute de locuitori, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform media italiene, relatează DPA.