Franța: 140 de oameni au fost "vaccinați", din greșeală, cu ser fiziologic

62186768
Profimedia

140 de persoane care au venit să fie vaccinate împotriva Covid-19, marţi, într-un centru din nord-estul Franţei au primit, din greşeală, o injecţie cu ser fiziologic în locul unei doze de Pfizer, informează AFP, citată de Agerpres.

Eroarea s-a produs în centrul de vaccinare din Epernay, a indicat Centrul Medical Universitar (CHU) din Reims.

Această injecţie ''nu are consecinţe pentru sănătate, cu toate acestea, cursul vaccinării rămâne incomplet'', a precizat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, CHU.

Miercuri dimineaţă, ''imediat după descoperirea incidentului s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare'' şi ''un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente'', a adăugat CHU, fără a da mai multe detalii asupra naturii acestei erori.

 

Au comis-o și italienii

 

Recent, un caz similar a fost înregistrat și în Italia. Mai multor angajați din sistemul medical - asistenți și medici - le-a fost administrat ser fiziologic în locul vaccinului Pfizer.

S-a întâmplat în Trentino, în timpul unei sesiuni de vaccinare care a implicat 47 de persoane, dintre care cel mai probabil 12 au primit câte o injecție cu ser fiziologic.

Articol recomandat de sport.ro
Rapid și-a inaugurat noua bază! Imagini spectaculoase cu ”bijuteria” de 6.500.000€ a lui Dan Șucu
Rapid și-a inaugurat noua bază! Imagini spectaculoase cu ”bijuteria” de 6.500.000€ a lui Dan Șucu
Citește și...
62170045
Premiile Oscar 2021. La ce categorii este nominalizat filmul ”Colectiv”
Cea de-a 93-a gală a Premiilor Oscar are loc, anul acesta, la 25 aprilie, după ce a fost amânată cu două luni din cauza pandemiei de COVID-19.
62130565
Mii de persoane au participat la o manifestație ilegală în Elveția. Pentru ce au protestat
Mii de persoane au participat la o manifestaţie - interzisă de către autorităţi – față de restricţiile anticovid în Elveţia, fără să poarte mască, în orăşelul Rapperswil-Jona, agitând steagul elveţian şi strigând ”Libertate!”.
62186682
Incendiu într-un spital Covid din Irak. Cel puțin 82 de persoane au murit. GALERIE FOTO
UPDATE Cel puţin 82 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu dintr-un spital din Irak, destinat bolnavilor de Covid.