Fostul preşedinte al Elveției, Flavio Cotti, a murit la 81 de ani din cauza COVID-19

62164433
Twitter

Fostul preşedinte elveţian Flavio Cotti, care a ocupat, de asemenea, funcţiile de ministru de externe şi de interne, a murit miercuri la vârsta de 81 de ani din cauza COVID-19, notează AFP.

"Cu mare tristeţe am aflat despre decesul lui Flavio Cotti", a scris pe Twitter actualul şef al diplomaţiei de la Berna, Ignazio Cassis.

Potrivit cotidianului de limbă italiană al cantonului Ticino, care a obţinut primul informaţia, Flavio Cotti a decedat miercuri după-amiază într-un spital din Locarno "după complicaţii cauzate de coronavirus".

Flavio Cotti, jurist de formaţie, a fost membru al Partidului Creştin-Democrat din Ticino, înainte de promova în politică şi a petrece 12 ani în guvernul federal de la Berna, între 1987 şi 1999.

El a fost preşedinte al Confederaţiei Elveţiene de două ori, în 1991 şi 1998. Elveţia are un sistem de preşedinţie anuală prin rotaţie dintre membrii guvernului federal.

Flavio Cotti s-a făcut cunoscut mai ales prin acţiunile sale în favoarea apropierii Elveţiei de instanţele internaţionale, pledând în special pentru aderarea ţării la ONU, şi păstrării oraşului Geneva ca sediu al unor organizaţii internaţionale, printre care Organizaţia Mondială a Comerţului.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62157738
UE ar putea aproba vaccinul dezvoltat de Pfizer cel mai devreme pe 23 decembrie
Uniunea Europeană ar putea aproba oficial vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech pentru combaterea noului coronavirus cel mai devreme pe 23 decembrie.
62164430
Terorist Al-Qaeda, arestat în SUA pentru plănuirea unui atac cu avionul în stilul 11 septembrie
Un kenyan afiliat grupării teroriste Al-Qaeda a fost arestat în SUA pentru plănuirea unui atac în stilul celui din 11 septembrie 2001. Bărbatul se antrenase ca pilot de avioane și viza cea mai înaltă clădire dintr-un important oraș american.
62150497
Parlamentul European a aprobat bugetul UE pe şapte ani pentru perioada 2021 – 2027
Parlamentul European a aprobat următorul cadru financiar multianual (CFM), astfel încât sprijinul Uniunii Europene să poată ajunge la cetăţeni de la începutul anului viitor.