Fostul cancelar Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu Putin pentru a-i cere să pună capăt războiului. Cei doi sunt buni prieteni

62247634
Profimedia

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder s-a întâlnit joi seară şi a discutat timp de câteva ore cu preşedintele rus Vladimir Putin în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, fără a fi clar ce a reuşit să obţină, transmite Reuters.  

Citând o persoană care cunoaşte îndeaproape activităţile lui Gerhard Schroeder, săptămânalul german Bild am Sonntag (BamS) scrie că acesta a avut, de asemenea, o discuţie îndelungată cu unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai liderului de la Kremlin.

Fostul cancelar a părăsit Moscova sâmbătă dimineaţa devreme împreună cu soţia sa şi a zburat la Istanbul, mai scrie BamS, fără a dezvălui detalii despre conţinut celor două conversaţii.

Luni seară, fostul cancelar, un prieten personal al preşedintelui Putin şi care are legături cu companii ruseşti, se întâlnise cu un grup de ucraineni care aveau legături cu delegaţia ţării pentru negocierile de pace cu Rusia din Turcia.

Oficialii germani nu vor să comenteze întâlnirea

Sursa a declarat pentru BamS că Schroeder este în prezent singura persoană care a avut contact direct atât cu Putin, cât şi cu oficiali ucraineni de rang înalt.

Site-ul de ştiri Politico este cel care a informat pentru prima dată că Schroeder a zburat la Moscova pentru discuţii cu Putin, iar surse guvernamentale germane au spus că executivul german nu a agreat şi nu a fost implicat în organizarea vreunei întâlniri.

Biroul de presă al guvernului de la Berlin a menţionat declaraţiile făcute vineri de cancelarul Olaf Scholz, care a refuzat să comenteze întâlnirea, limitându-se să spună că va lua notă de orice rezultate şi le va include în alte eforturi în care este implicat.

Cancelarul Scholz, care se va deplasa luni în Turcia, a vorbit sâmbătă cu preşedintele Putin, conversaţie telefonică la care a participat şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

Schroeder face parte din conducerea gigantului rus Rosneft

Schroeder, cancelar social-democrat (SPD) aflat la conducerea executivului german în perioada 1998 - 2005, face parte din consiliul de administraţie al gigantului petrolier rus Rosneft şi este preşedintele comitetului de acţionari al companiei responsabile de construirea gazoductului Nord Stream 2, proiect care a fost stopat.

După invadarea Ucrainei, Gerhard Schroeder s-a confruntat cu apeluri din partea unor politicieni din guvernul german care i-au cerut să renunţe la funcţiile deţinute în companiile ruseşti.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62247033
Război în Ucraina, ziua 17. Kuleba: Suntem pregătiți să negociem pentru a opri lupta, dar nu ne vom preda

Război în Ucraina, ziua 17. Rusia continuă ofensiva în Ucraina și aduce în discuție folosirea armelor biologice, susținând că a descoperit dovezi în teritoriile invadate. E doar o încercare de a ”fabrica un pretext pentru atac”, au replicat americanii.

62247626
Croația critică NATO după ce o dronă de fabricație rusească s-a prăbușit pe teritoriul său

Oficialii croați au criticat, sâmbătă, NATO pentru reacția sa lentă față de drona militară care ar fi zburat din zona de război ucraineană deasupra mai multor state membre NATO, înainte de a se prăbuși într-o zonă urbană din Zagreb.

62247623
Riabkov: Garanţiile de securitate propuse de Rusia pentru SUA şi NATO nu mai sunt valabile

Garanţiile de securitate propuse anterior de Rusia pentru SUA şi NATO nu mai sunt valabile, deoarece situaţia s-a schimbat drastic, a declarat, sâmbătă, ministrul adjunct rus de Externe, Serghei Riabkov.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.