Fata in fata: cel mai inalt armasar vs. cel mai scund ponei

60420146

Unul masoara 2,10m, iar celalalt abia 35 de centrimetri. Indiferenti la agitatia din jurul lor, ambii si-au vazut linistiti de treaba - primul a tras greutati demne de un elefant, iar al doilea s-a harjonit pe pajiste.

Jake este un superb exemplar din rasa belgiana Brabancon, crescut la o ferma din Winsconsin. Are 9 ani si pe langa faptul ca priveste lumea de la peste 2 metri inaltime, cantareste putin peste o tona.

Cat ar fi Jake de bland, e de preferat sa nu-i stai in cale cand ii vine cheful de galop. Cu totul altfel stau lucrurile cu Einstein, un ponei atat de mic ca e mai usor decat o pisica bine hranita.

Armasarul in miniatura a venit pe lume saptamana trecuta, intr-un grajd din New Hampshire, iar proprietarii lui le-au scris deja celor de la Cartea Recordurilor ca sa-l desemneze drept cel mai mic cal de pe planeta. La nastere, poneiul cantarea 2 kilograme 700 de grame si masura 35,5 centrimetri inaltime.

Cum Einstein nu-i mai mare decat un catel, a si inceput sa se comporte ca unul. Mai ales ca stapanii il alinta de cate ori au ocazia, iar poneiul nu pare deloc deranjat de tratamentul regesc pe care il primeste.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
60182317
Atac sangeros in China! A injunghiat 15 elevi si un profesor
Din fericire niciunul nu este in stare grava, iar suspectul a fost prins de politisti: e un fost profesor care nu mai preda de cativa ani, dupa ce a fost diagnosticat cu o boala psihica.
60249949
"Performanta" de zile mari! A iesit cu masina prin zidul unei parcari!
Un sofer din Statele Unite s-a intrecut pe sine! La prima vedere, pare opera unui artist suprarealist, dar cand ne gandim ca ar fi putut apasa si mai tare pe acceleratie si ar fi plonjat de la etajul cinci, deznodamantul nu ar fi fost deloc artistic.
60420144
Fara inhibitii! Doi pui de vidra, vedetele unui gradini zoologice din SUA!
Aparitie mult asteptata la gradina zoologica din Palm Beach, Florida. Doi pui de vidra au iesit din vizuina si au inotat, alaturi de mama lor, pentru prima data.