Erupţia vulcanică din Noua Zeelandă. Șase morţi, 31 de răniţi grav şi opt dispăruţi. VIDEO

×
Publicitate

Cel puțin șase persoane au murit, 31 au fost grav rănite și opt sunt în continuare dispărute în urma erupției vulcanice de pe Insula Albă din Noua Zeelandă.

De teama unei înteţiri a activităţii vulcanice, echipele de căutare şi salvare nu au putut pune piciorul pe White Island (Insula Albă) din Noua Zeelandă.

Cel mai recent deces a fost confirmat în spital, victima numărându-se printre zecile de persoane rănite în urma erupţiei de pe insula nelocuită, o destinaţie turistică populară.

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a declarat că în timpul zborurilor de recunoaştere nu au fost semnalate semne de viaţă pe insula acoperită cu cenuşă, în timp ce martorii oculari au detaliat arsurile oribile suferite de persoanele surprinse de erupţia de luni.

Un paramedic ajuns pe White Island Zeelandă pentru a ajuta victimele erupţiei vulcanice a declarat marţi că ceea ce a văzut pe insulă a fost o „experienţă şocantă”, asemănând scena cu recenta miniserie de televiziune „Cernobîl”, relatează Reuters.

„Totul era acoperit de cenuşă. A fost o senzaţie destul de copleşitoare”, a povestit Russell Clark pentru Television New Zealand (TVNZ).

Paramedicul de terapie intensivă a fost trimis la Whakatane pentru a ajuta în cadrul operaţiunilor de salvare. Whakatane, situat pe coasta estică a Insulei de Nord, este baza principală pentru tururi către Insula Albă, la aproximativ 50 kilometri distanţă.

Mai multe imagini, în galeria foto de mai jos

Clark a declarat că în timp ce se deplasau către insulă au primit relatări cu privire la existenţa unor victime şi a mai multor pacienţi aflaţi în bărci, iar când a ajuns la faţa locului a văzut un elicopter puternic avariat.

„Primisem actualizări de stare, aşa că ştiam că există a spus pacienţii cu risc înalt, pacienţi foarte critici”, a spus el adăugând că nu au găsit găsit niciun supravieţuitor pe insulă.

47 de persoane se aflau pe Insula Albă în momentul erupției vulcanice

 

Dintre cele 47 de persoane aflate pe insulă sau în apropierea acesteia la momentul erupţiei de luni, cinci au decedat, iar alte 31 au fost rănite, multe fiind în stare critică.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Pete Watson, a declarat presei că este posibil ca nu toţi pacienţii să supravieţuiască. 27 de persoane au suferit arsuri pe cel puţin 30% din suprafaţa corpului, iar numărul pacienţilor aflaţi încă în stare critică este „în jurul cifrei 20”, a indicat el.

În urma erupţiei, opt persoane au fost date dispărute, presupuse decedate la o zi după evenimentul tragic. Turişti din Australia, Statele Unite, Marea Britanie, China şi Malaysia, precum şi din Noua Zeelandă se numără printre persoanele dispărute, a declarat premierul Jacinda Ardern.

„Amploarea acestei tragedii este devastatoare”, a declarat Ardern în Parlament.

Poliția din Noua Zeelandă a deschis o anchetă

 

Poliţia din Noua Zeelandă a anunţat marţi deschiderea unei anchete. De asemenea, autoritatea neozeelandeză de reglementare a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă Worksafe a deschis o anchetă.

Erupţia a fost neaşteptată, însă nu neobişnuită, a explicat luni un specialist.

„Erupţii bruşte, neaşteptate, ale unor vulcani precum (cel de pe) Insula Albă, se pot produce în orice moment”, a declarat Shane Cronin, vulcanolog la Universitatea din Auckland, citat de Australia Science Media Centre.

Serviciul de monitorizare GeoNet a ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul de pe Insula Albă în luna noiembrie din cauza unei intensificări a activităţii vulcanice.

Săptămâna trecută, un vulcanolog GeoNet, Brad Scott, a declarat în cadrul unui raport că activitatea vulcanică moderată a continuat pe White Island, fiind observate degajări substanţiale de gaze şi aburi.

În timp ce sistemul Geonet monitorizează activitatea vulcanului, insula este privată, iar operatorii turistici sunt cei care decid când se vizitează vulcanul.

Paul Quinn, preşedintele White Island Tours, a declarat pentru Radio New Zealand că nivelurile de alertă din zona vulcanului emise în ultimele săptămâni nu au atins pragul operatorului pentru stoparea operaţiunilor.

Vulcanul de pe Insula Albă a erupt luni

 

Vulcanul de pe Insula Albă, unul dintre cei mai activi din Noua Zeelandă, a erupt luni la ora locală 14:11 (1:11 GMT). Potrivit vulcanologilor, norii de cenuşă au ajuns la o înălţime de până la 3.658 metri.

Cea mai recentă erupţie letală a vulcanului de pe White Island a avut loc în anul 1914 când au murit 12 lucrători într-o mină de sulf.

Peste 10.000 de persoane vizitează vulcanul în fiecare an.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Panică într-o școală din Polonia. Un elev a sărit pe geam în timpul unui atac armat simulat

Au fost clipe de panică pe holurile unei școli din Polonia, unde mai mulți bărbați mascați și înarmați au dat buzna chiar în timpul orelor.

Scenă de Crăciun, modificată în SUA pentru a reprezenta problema migranților

O clasică scenă de Crăciun a fost modificată în faţa unei biserici din statul american California.

Capitala Franței, paralizată de greva din transporturi. „E o adevărată catastrofă”

Pentru a cincea zi consecutiv, capitala Franţei a fost paralizată din cauza grevei sindicaliştilor din transporturi.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.