Culturile din Europa, afectate grav de secetă. Fermele sunt în pericol

×
Publicitate

Lituania e decretat stare de urgenţă naţională din cauza secetei. Majoritatea regiunilor au avut parte de ploaie, însă, în multe cazuri, ea a venit prea târziu.

Mulţi fermieri au pierdut deja peste 30 la sută din recoltă. Nu e mai bine nici în Germania.

Mama natură a fost zgârcită cu ploile în nordul şi estul Germaniei. Din cauza secetei, fermierii au fost nevoiţi să recolteze cerealele mai devreme.

Thomas Gaebert, reprezentantul Cooperativei Agricole Trebbin: „Am început să strângem recolta cu două, în unele cazuri, trei săptămâni mai devreme. Până acum, cantităţile adunate sunt dezamăgitoare, ca să nu spun şocant de mici. În unele cazuri, am recoltat cu 30 de procente mai puţin ca într-un an obişnuit. În altele, cu 65 la sută mai puţin."

Deznădăjduiţi, fermierii plănuiesc să ceară sprijin de la stat.

Joachim Rukwied, preşedintele Asociaţiei Fermierilor Germani: „Problemele financiare sunt atât de mari, încât pun în pericol existenţa unor ferme."

Situaţia e gravă şi pentru crescătorii de animale.

Thomas Gaebert, reprezentantul Cooperativei Agricole Trebbin: „Avem nevoie să plouă trei zile la rând. Ploaie! Ploaie! Ploaie!"

În Lituania, mult aşteptata ploaie nu a rezolvat problemele culturilor, care au îndurat o secetă îndelungată. Doar patru municipalităţi au fost ocolite de precipitaţii şi acolo situaţia e dramatică. Şi cei care s-au răcorit au motive să se plângă. Încă înainte de venirea ploii au pierdut un sfert din recoltă.

Autorităţile i-au încurajat pe fermieri să-şi asigure culturile.

Saulius Skvernelis, premierul Lituaniei: „Unii fermieri îmi spun că e prea costisitor pentru ei să-şi facă asigurare. Trebuie să găsim o soluţie, fiindcă vor fi secete, vor fi inundaţii, şi nu pot sta mereu să aştepte ajutorul statului."

Franţa se află la cealaltă extremă. 31 de departamente au fost joi sub avertizare de furtuni, cu ploi şi grindină. În unele regiuni pagubele sunt însemnate, iar pompierii au fost solicitaţi să intervină în 500 de cazuri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61971485
Liderul sectei Aum, spânzurat. A pus la cale atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokyo
Shoko Asahara, fondatorul sectei Aum, a fost executat vineri, prin spânzurare, pentru organizarea unui atac cu gaz sarin la metroul din Tokyo din martie 1995.
61971486
Cele două persoane otrăvite cu Noviciok erau consumatoare de droguri. Ipoteza anchetatorilor britanici
Anchetatorii britanici încearcă să afle circumstanţele noului caz de otrăvire cu neurotoxina Noviciok.
61971483
Clădiri în care se produceau ilegal artificii, distruse de explozii. 19 oameni au murit
19 oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi, în patru explozii puternice care au avut loc într-un oraş situat la nord de Ciudad de Mexico.