Criză politică în Moldova. Preşedintele va fi declarat în "imposibilitatea de a-şi exercita funcţiile"

61916716
Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a constatat vineri că există circumstanţe care justifică instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova în cazul numirii lui Eugen Sturza ca ministru al Apărării

Curtea Constituţională a răspuns sesizării Guvernului privind constatarea circumstanţelor pentru instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova în cazul desemnării ministrului Apărării. Curtea a constatat că prin cel de-al doilea refuz al preşedintelui Igor Dodon de a-l numi pe Eugen Sturza în funcţia de ministru se constată imposibilitatea de a-şi exercita funcţiile. Astfel interimatul este asigurat de preşedintele Parlamentului sau de prim-ministru.

Argumentul principal adus de Guvern în susţinerea sesizării vizează necesitatea depăşirii blocajului instituţional generat de preşedintele Republicii Moldova, prin încălcarea obligaţiei constituţionale de numire în funcţie a ministrului Apărării, la propunerea repetată a prim-ministrului Republicii Moldova. Astfel, autorul sesizării invocă articolul 56 (2) din Constituţie: "Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, [...] răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin [...]."

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în conformitate cu Hotărârea Curţii Constituţionale din 17 octombrie 2017 oitrivit căreia refuzul şefului statului de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile şi justifică instituirea interimatului, Guvernul a solicitat constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova şi instituirea acestuia pentru asigurarea exercitării atribuţiilor constituţionale în scopul numirii candidatului propus de prim-ministru pentru funcţia de ministru al Apărării.

Guvernul a adoptat în septembrie o decizie privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu refuzul preşedintelui Igor Dodon de a-l desemna pe Eugen Sturza în funcţia de ministru al Apărării. Igor Dodon a respins candidatura lui Eugen Sturza la Apărare şi l-a propus pe Victor Gaiciuc. Preşedintele a atras atenţia Guvernului şi a majorităţii parlamentare că este inutil să insiste asupra candidaturii lui Sturza.

Marţi Curtea Constituţională a decis că refuzul şefului statului de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile şi justifică instituirea interimatului. Conform Curţii, într-o astfel de situaţie, speakerul Parlamentului va exercita funcţia de preşedinte interimar, iar dacă nici acesta nu va putea să-şi exercite atribuţiile, atunci premierul va face acest lucru. În temeiul deciziei Curţii, Executivul de la Chişinău a făcut joi un al doilea demers către judecătorii constituţionali.

 

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61865251
Scutul antirachetă îngrijorează China și Rusia. Lavrov: "Vor să schimbe balanţa de putere"

Scutul antirachetă construit de Statele Unite pe teritoriu străin reprezintă o problemă centrală pentru Rusia și China, a declarat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

61911891
Statele Unite sunt pregătite de ”ultimul pas'” al Coreei de Nord

Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord au atins cote fără precedent, ca urmare a conflictului tot mai aprins dintre dictatorul de la Pheniain, Kim Jong-un și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

61916677
Imagini cu haosul de la metroul din Beijing în timpul Congresului Partidului Comunist Chinez

Din cauza Congresului Partidului Comunist Chinez s-au luat măsuri de securitate fără precedent în Beijing. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.