Columbia a interzis intrarea unor avioane miliare americane cu migranţi expulzaţi

62514821

Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a anunţat că a interzis intrarea avioanelor militare americane ce transportau migranţi expulzaţi, şi a afirmat că nu va accepta decât zboruri civile care îi tratează pe migranţi 'cu demnitate', transmite AFP.

'Un migrant nu este un criminal şi trebuie tratat cu demnitatea pe care o fiinţă umană o merită. Din acest motiv, am respins avioanele militare americane care transportau migranţi columbieni', a scris preşedintele duminică pe reţeaua X.

'Nu pot face astfel încât migranţii să rămână într-o ţară care nu îi vrea, dar, dacă această ţară îi returnează, acest lucru trebuie făcut cu demnitate şi respect pentru ei şi pentru ţara noastră', a adăugat Gustavo Petro, un politician de stânga şi un critic al preşedintelui american Donald Trump.

'Îi vom primi pe cetăţenii noştri în avioane civile, fără a-i trata ca pe nişte criminali', a mai afirmat el.

Preşedintele nu a precizat câte zboruri din SUA urmau să aterizeze în Columbia şi nici câţi migranţi expulzaţi transportau.

Potrivit unui oficial american citat de Reuters, Columbia a întors două avioane militare americane care zburau spre această ţară. Avioane decolaseră din California cu câte 80 de migranţi la bord, când Columbia le-a retras autorizaţia, a indicat oficialul, sub rezerva anonimatului, potrivit Agerpres.

Brasilia a cerut sâmbătă explicaţii la Washington pentru 'tratamentul degradant' aplicat migranţilor ilegali brazilieni în timpul expulzării lor de către SUA cu un avion sosit vineri la Manaus, în nordul ţării.

Potrivit guvernului brazilian, în avion se aflau 88 de brazilieni.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62514786
Turcia vrea să devină principalul furnizor de gaze al UE. Ambițiile lui Erdogan, blocate în 2019 de disputele cu Cipru

Turcia reia manevrele diplomatice pe lângă Uniunea Europeană în speranța de a deveni un furnizor important de gaze naturale, asta după ce discuțiile anterioare au fost deraiate de tensiunile cu Cipru.

62514784
Peste 50 de ponturi primite după jaful tezaurului dacic din Muzeul Drents. Poliția olandeză anunță că e pe urmele hoților

Poliția olandeză a primit până în prezent peste 50 de ponturi cu privire la furtul pieselor dacice de la Muzeul Drents, din Assen, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Indiciul de bază nu se numără încă printre acestea, anunță presa batavă.

62404152
Sute de locuitori au încercat să revină în sate din sudul Libanului. Armata israeliană a deschis focul, omorând 15 persoane

Sute de locuitori din sudul Libanului au sfidat duminică armata israeliană şi au încercat să revină în satele lor, unele din ele ocupate în continuare de forţele israeliene, care au deschis focul, omorând 15 persoane, potrivit autorităţilor libaneze.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.