China va acorda puncte cetăţenilor săi. Urmează apoi premii sau pedepse

×
Publicitate

Până în anul 2020, China va avea un sistem complet funcțional prin care va acorda un scor tuturor cetăţenilor săi, în funcţie de cum se comportă, relatează The Independent.

Potrivit publicaţiei CBS, obiectivul declarat al autorităţilor este de a "purifica societatea chineză" prin răsplătirea cetăţenilor "loiali" şi pedepsirea celor care nu sunt demni de încredere.

Fiind deja parţial funcţional, aşa-numitul Sistem de Credite Sociale (SCS) prevede acordarea de puncte fiecărui cetăţean, în funcţie de criterii precum ce mănâncă, ce bea, dacă donează sânge sau de promtitudinea cu care îşi plăteşte taxele. Este punctat (sau depunctat) până şi modul în care este traversată stradă, persoanele cu care cetăţenii se întâlnesc sau cât de frecvent cumpără și joacă jocuri video.

În oraşul Suzhou, din sudul Chinei, de exemplu, administraţia acorda, din start, 100 de puncte fiecărui locuitor, acestea urmând a scădea sau a creşte în funcţie de comportament. Maximum de puncte în Suzhou fiind de 200.

Autorităţile chineze au acordat deja interdicţii de călătorie cu avionul sau cu trenurile de viteză mare câtorva milioane de persoane incluse la categoria "de neîncredere". Însă, printre posibilele interdicţii se mai numără şi imposibilitatea cumpărării sau închirierii unei case, imposibilitatea cazării la un hotel cu stele, îngheţarea bunurilor, blocarea achiziţionării unei vacanţe sau a trimiterii copiilor la şcoli private.

Pe de altă parte, cetăţenii incluşi la categoria "de încredere" primesc reduceri la facturile de electricitate, au parte de dobânzi preferenţiale la creditele bancar, sau au acces la studii superioare mai ușor, mai relatează The Independent.

În unele oraşe din China, precum Shenzhen, autorităţile au mers chiar mai departe, utilizând programe de recunoaştere facială pentru a umili în mod public persoanele care traversează în locurile nepermise.

Alături de Statele Unite, China este statul care a investit cel mai mult în inteligenţa artificială. Modul în care a făcut acest lucru diferă, însă, foarte mult, Beijingul concentrându-se pe dezvoltarea de tehnologii de supraveghere a propriei populaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61988396
În Yemen, copiii mor din cauza foametei. Localnicii mănâncă frunze, să supraviețuiască

Națiunile Unite și donatori individuali au început să trimită ajutoare alimentare în nordul Yemenului, unde, din cauza foametei, oamenii au început să mănânce frunze.

61988394
Incendiu pe muntele Sera din Italia. Localnicii, avertizați să-și părăsească locuințele

Câteva sute de italieni au fost evacuaţi preventiv din cauza unui incendiu violent izbucnit pe muntele Sera, nu departe de Pisa. Vântul puternic alimentează flăcările, care se apropie de satul Calci.

61988288
Preşedintele Iranului îl acuză pe Donald Trump de "deficienţă intelectuală"

Preşedintele american Donald Trump şi Hassan Rouhani, preşedintele Iranului s-au atacat deschis, marţi, în plenul Adunării Generale a ONU, relatează Reuters.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.