China a executat un bărbat care a atacat cu un cuțit mai mulți copii

62013030
Agerpres

Autorităţile din China au anunţat luni executarea bărbatului care a atacat cu cuţitul copii dintr-o grădiniţă, în urmă cu doi ani, informează Xinhua şi Reuters, potrivit Agerpres.

Execuţia a avut loc vineri, după ce Curtea Supremă a aprobat aplicarea pedepsei capitale în cazul lui Qin Peng'an, fermier din comuna Pinxiang, provincia autonomă Guangxi Zhuang (sud), au precizat autorităţile.

La 4 ianuarie 2017, bărbatul a atacat cu un cuţit de bucătărie copiii de la o grădiniţă din apropiere de oraşul Pinxiang, după o ceartă cu un vecin.

4 copii au fost răniţi grav şi 8 uşor în urma atacului. Bărbatul a fugit iniţial, dar ulterior s-a predat poliţiei.

În pofida eforturilor de a reduce numărul execuţiilor, acesta se menţine mai ridicat în China decât în orice altă ţară, conform estimărilor făcute de grupuri pentru drepturile omului, notează Reuters.

În decembrie, un judecător al Curţii Supreme chineze a explicat că autorităţile nu pot renunţa la pedeapsa cu moartea, întrucât opinia publică o susţine.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
62009271
Suma cu care a fost despăgubit un bărbat care a stat nevinovat 25 de ani la închisoare
O instanţă din China a acordat luni o compensaţie financiară de 4,6 milioane yuani (670.000 dolari sau 588.200 euro) unui bărbat care a fost achitat după ce a petrecut 25 de ani în închisoare ca urmare a unei erori judiciare, relatează EFE.
61833582
Transportatorii români se mobilizează pentru protestele de la Parlamentul European
Transportatorii rutieri din România sunt aşteptaţi joi, 10 ianuarie, la un protest organizat la Bruxelles, la Parlamentul European.
62013025
Primele măsuri luate după ce 5 fete au murit carbonizate într-un escape room din Polonia
Unul dintre proprietarii sălii de distracţie din Polonia unde cinci adolescente au murit vineri într-un incendiu a fost inculpat pentru omor din culpă, a anunţat duminică parchetul din Koszalin (nord), transmit AFP şi Xinhua.