Camera Reprezentanţilor va dezbate miercuri impeachment-ul împotriva lui Trump

×
Publicitate

Articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge miercuri la vot în plenul acestei camere şi acesta va trece.

Anunțul a fost făcut de preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA, conform Reuters.

”Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberative. Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern.

Acelaşi congresman a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat ''inapt'' să-şi îndeplinească atribuţiile.

În acest caz, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment.

Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62167464
Merkel consideră „problematică” suspendarea lui Donald Trump pe reţelele de socializare
Cancelarul german Angela Merkel consideră ''problematică'' suspendarea contului lui Donald Trump de pe mai multe rețele de socializare din SUA, a declarat luni purtătorul ei de cuvânt.
62167584
Papa Francisc a semnat un decret ce permite femeilor să ocupe mai multe funcţii în Biserica Catolică
Papa Francisc a semnat luni un decret care le permite acestora, în mod oficial, să devină cititoare de liturghie, servitoare de altar şi distribuitoare de împărtăşanie, informează Reuters.
62115119
Comisar UE, reacție dură după ce Facebook și Twitter i-au blocat conturile lui Trump: „Trebuie să stabilim regulile jocului”
Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, şi-a exprimat luni „perplexitatea” faţă de decizia unor platforme digitale de a suspenda conturile preşedintelui american Donald Trump de pe reţele sociale, „fără control legitim şi democratic”.