Benzina a ajuns să coste 7 dolari/litrul la Phenian, din cauza sancţiunilor

61911777

Prețul benzinei a explodat în Coreea de Nord ca urmare a crizei rachetelor.

Prețul benzinei la pompă în Coreea de Nord a ajuns la 7-8.000 de won (6-7 dolari) litrul, afirmă oficialii sud-coreeni. En gros, benzina costă 2.500 de won litrul, adică peste 2 dolari.

În mai, când preţul la pompă trecuse de 1,5 dolari litrul, Phenianul era deja considerat unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume din punct de vedere al costului carburanţilor.

Toate benzinăriile sunt operate de instituţii de stat şi chiar de armată, dar mulţi nord-coreeni apelează la piaţa neagră, în condiţiile în care carburanţii au fost raţionalizaţi în ultima perioadă. Pe de altă parte, numărul maşinilor deţinute de persoane private e redus, majoritatea fiind membri ai elitei de partid.c

Scumpirea este efectul sancţiunilor internaţionale, în condiţiile în care Coreea de Nord nu are resurse petroliere proprii, ci este obligată să importe, în principal din China. Rezoluția 2375 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată după testul nuclear din 3 septembrie, vizează reducerea cu 30% a cantității de petrol livrate regimului de la Phenian.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61911744
Trei israelieni, uciși de un atacator palestinian, în Cisiordania

Trei israelieni au murit, marți dimineața, în Cisiordania, după ce au fost împușcați de un palestinian, potrivit poliției.

61911743
Stare de urgenţă în Vanuatu, după ce un vulcan a început să erupă

Autoritățile din Vanuatu au declarat stare de urgență în insula Ambae după erupția vulcanului Monaro. 5.000 de oameni au fost deja evacuaţi din insulă.

61911733
Poroșenko a promulgat Legea care restricționează predarea în limba română

Actul legislativ fost adoptat de Rada Supremă de la Kiev în 5 septembrie şi restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale. Printre cei care au reacţionat a fost şi Klaus Iohannis, care şi-a anulat vizita în Ucraina.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.