Bărbatul care s-a apropiat de sicriul reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall nu credea că aceasta este moartă

62289117

Bărbatul care a fost arestat în Westminster Hall după ce a încercat să se apropie de sicriul reginei Elisabeta a II-a a ţinut să verifice că aceasta este într-adevăr moartă, a afirmat judecătorul care l-a audiat.

Vineri, Muhammad Khan, în vârstă de 28 de ani, a stat la coadă la Londra pentru a-i aduce un omagiu reginei. Odată ce a intrat în holul Westminster unde se afla sicriul, a luat-o la fugă pe scări şi a reuşit să atingă sicriul, scrie News.ro.

Arestat rapid de poliţie, el a fost prezentat, marţi, unui judecător la Tribunalul Westminster pentru două capete de acuzare de tulburare a ordinii publice. Inculpatul „suferă de delir şi crede că regina nu a murit”, a spus judecătorul Michael Snow, „el crede că regele Charles are ceva de-a face cu asta şi că ar putea merge la Castelul Windsor pentru a-i aduce un omagiu, dar şi pentru că încă crede că este în viaţă.”

Judecătorul nu l-a audiat pe Muhammad Khan, pe care medicii l-au considerat inapt să ia parte la proceduri. El doar şi-a confirmat numele, data naşterii, adresa şi a intervenit o dată.

„Inculpatul a susţinut că regina nu a murit şi că s-a apropiat de sicriu pentru că a vrut să verifice singur”, a detaliat procurorul Luke Staton. „A spus că intenţionează să meargă la înmormântare”, a adăugat el, că „plănuise să scrie familiei regale şi, dacă aceasta nu răspunde, să meargă la Castelul Windsor, Palatul Buckingham şi Balmoral pentru a încerca să discute cu Regina”.

„Ar fi trebuit să intru prin efracţie pentru a încerca să iau legătura”, a declarat Muhammad Khan îinstanţei, adăugând că ar fi încercat „atâta timp” cât era în viaţă.

Muhammad Khan a fost eliberat pe cauţiune, cu condiţia să rămână într-un spital psihiatric din estul Londrei până la următoarea sa apariţie în aceeaşi instanţă, pe 18 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62268574
Comunitatea internaţională condamnă „simulacrele de referendumuri” anunţate de separatiştii proruşi

Intenţiile Rusiei de a organiza „simulacre de referendumuri” în zonele ocupate în Ucraina constituie o „încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

62289115
„McDonald's-ul” din Rusia anunță că a rezolvat problema penuriei de cartofi. „Gustos și atât” își redeschide restaurantele

După ce s-a confruntat cu o problemă gravă de aprovizionare, dar și cu o penurie de cartofi prăjiți, compania care acum administrează fostele restaurante McDonald's, „Gustos și atât”, anunță că a rezolvat problemele și își deschide restaurantele.

 

62285348
Avertismentul SUA: Vladimir Putin se pregătește de „potențiale măsuri de mobilizare”

Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, susține că există informații conform cărora președintele Rusiei, Vladimir Putin, se pregătește pentru „potențiale măsuri de mobilizare”.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.