Bărbatul care a ținut o familie captivă în pivniță 9 ani ar fi membru al unei secte

62084990

Un judecător olandez a dispus joi menţinerea în detenţie pentru încă două săptămâni a austriacului suspectat că a ţinut într-o pivniţă a unei ferme, împotriva voinţei lor, membrii unei familii olandeze.

Publicații din olanda au difuzat informaţia că acesta a fost membru al unei "secte", relatează AFP.

Bărbatul de 58 de ani, prezentat de media sub numele Josef B., a fost arestat marţi după ce poliţia a descoperit cu o zi înainte un număr de şapte persoane "într-un spaţiu închis de mici dimensiuni" dintr-o casă de la Ruinerwold, un sat din provincia Drenthe, din nordul ţării. Ei ar fi trăit aici în izolare din 2010 pentru "a aştepta sfârşitul lumii".

Autorităţile au fost alertate de unul dintre fii, în vârstă de circa 25 de ani, care a mers duminică seară în barul din sat într-o stare "confuză", scrie Agerpres.

Poliţia, care a vorbit mai întâi despre o familie compusă din şase membri, a clarificat apoi acest număr, precizând că este vorba despre un tată şi cei cinci copii ai săi, toţi adulţi. Nu se ştie care era relaţia celor şase cu Josef B., a şaptea persoană.

Suspectul austriac a compărut joi în faţa unui judecător de instrucţie, care a decis să-i prelungească detenţia cu cel puţin 14 zile. Judecătorul va decide la o dată ulterioară dacă îl va inculpa sau nu pe suspect.

Potrivit canalului de televiziune local RTV Drenthe, Josef B., care locuia la fermă împreună cu familia, este un fost membru al Bisericii unificării, organizaţia religioasă controversată numită şi secta Moon, apărută în Coreea de Sud.

Fratele său Franz B., care locuieşte în Austria, a declarat pentru ziarul austriac Kronen Zeitung că Josef B. "era într-o sectă", fără a-i preciza numele.

Potrivit cotidianului, suspectul a avut fetiţe gemene cu o japoneză, astăzi adulte.

Tatăl celor cinci tineri a fost membru al ramurii olandeze a sectei Moon în anii 1980, a declarat Wim Koetsier, purtător de cuvânt al organizaţiei, numită acum Federaţia pentru pacea universală (UPF), pentru agenţia de presă olandeză ANP.

Wim Koetsier are "suspiciuni puternice" că tatăl şi-a creat propriul grup "împreună cu altcineva", relatează ANP. El afirmă totuşi că Josef B. "nu a fost niciodată membru".

Josef B., tâmplar de profesie, a trăit singur în Austria până în 2010 înainte de a veni în Olanda, unde trăia într-un sat vecin cu Ruinerwold, potrivit media.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62085544
Momentul în care un tânăr întră în țarcul leului la Zoo și privește animalul în ochi. VIDEO

Un vizitator al Grădinii Zoologice din New Delhi a supravieţuit aproape miraculos după ce a pătruns în incinta îngrădită a unui leu pentru a petrece câteva momente "faţă în faţă" alături de acel animal sălbatic, informează DPA.

62085541
Ce au descoperit doi norvegieni plecați în pădure să caute ciuperci

Doi norvegieni care căutau ciuperci într-o pădure au descoperit o cantitate mare de monede vechi norvegiene, declanşând formularea mai multor ipoteze referitoare la provenienţa acestora.

61941995
Mike Pence: SUA şi Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria

Turcia şi SUA au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria, a anunţat joi vicepreşedintele american Mike Pence după o întâlnire cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara, relatează AFP.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.