Avioane rusești au bombardat nord-vestul Siriei. Este cel mai amplu atac din ultimele 6 luni

62148754
AFP

Avioane ale armatei ruse au bombardat nord-vestul Siriei controlat de rebeli, duminică, în cel mai amplu atac din ultimele şase luni, de la acordul dintre Turcia şi Rusia privind oprirea luptelor majore, au declarat surse din opoziţia siriană.

Martorii au spus că avioanele de luptă au ţintit periferiile oraşului Idlib şi că regiunea Jabal al Zawya, aflată la sud de Idlib, a fost asaltată cu artileria grea din avanposturile siriene din apropiere. Nu a fost comunicat dacă sunt victime, scrie News.ro, care citează Reuters.

„Aceste 30 de raiduri sunt, de departe, cel mai greu atac de până acum de la acordul de încetare a focului”, a spus Mohammed Rasheed, fost reprezentant al rebelilor.

Centre de urmărire au precizat că avioanele ruse Sukhoi au lovit şi zone la vest de oraşul Idlib. Drone neidentificate au lovit de asemenea două oraşe controlate de rebeli în câmpia Sahel al-Ghab, la vest de provincia Hama.

Moscova şi armata siriană nu au comentat.

În războiul civil început în 2011, Rusia sprijină Guvernul sirian, iar Statele Unite, luptătorii kurzi.

Rusia, care este de partea forţelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, s-a opus multă vreme prezenţei militare americane în ţară.

În octombrie 2019, preşedintele american Donald Trump a decis să retragă 1.000 de trupe care operau în sprijinul Forţelor Siriene Democrate, alianţă condusă de kurzi. Câteva luni mai târziu, Trump a spus că a hotărât să menţină câteva sute de trupe în ţară pentru a proteja puţurile de petrol.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62142025
Cine a încercat să îl otrăvească pe Donald Trump. Un suspect a fost arestat

Un suspect a fost arestat după trimiterea unui plic care conţinea o otravă, ricină, preşedintelui american Donald Trump, au anunţat duminică autorităţile, notează AFP.

62148748
Inundațiile au făcut ravagii în sudul Franței. Cel puțin două persoane sunt dispărute

Două persoane sunt dispărute şi doar printr-un miracol ar putea fi găsite în viaţă, după potopul care s-a abătut asupra unui departament din sudul Franţei.

62148712
Verdict dur din partea experților. De ce un vaccin anti-COVID nu va duce automat la sfârșitul pandemiei

La nivelul întregii planete, doar unul din 10 oameni va fi protejat împotriva COVID-19 în primul an după dezvoltarea unui vaccin, spun experții de la Imperial College London.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.