A murit Miguel Etchecolatz, unul dintre cei mai emblematici torţionari ai dictaturii din Argentina

62269642

A murit Miguel Etchecolatz, unul dintre cei mai emblematici torţionari ai dictaturii argentiniene (1976-1983).

 

Miguel Etchecolatz a fost condamnat de nouă ori la închisoare pe viaţă, relatează AFP și Agerpres. Fostul torționar s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani într-o clinică unde fusese internat acum câteva zile. Acesta suferea de insuficienţă cardiacă.

Fost şef adjunct al poliţiei din provincia Buenos Aires, Miguel Etchecolatz a condus aproximativ 20 de lagăre de tortură.

„Din cauza postului pe care îl ocupam, am fost nevoit să ucid, iar dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o”, a spus el în timpul unuia dintre numeroasele sale procese.

În luna mai, Miguel Etchecolatz a fost condamnat pentru sechestrarea şi torturarea a şapte persoane şi pentru asasinarea a patru dintre ele, fapte care au avut loc în 1976 la centrul de detenţie clandestin din La Plata. Aceasta a fost a noua pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pronunţată împotriva lui Etchecolatz.

De asemenea, la sfârşitul lui 2020, fostul torţionar a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În acel proces, torționarul era acuzat de 84 de cazuri de răpiri, acte de tortură şi crime.

Conform organismelor de apărare a drepturilor omului, circa 30.000 de persoane au dispărut sub dictatură.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62269637
A murit actorul Joe Turkel
Actorul american Joe Turkel, cunoscut pentru rolurile din „The Shining” şi „Blade Runner”, a murit la vârsta de 94 de ani.  
62261022
Elon Musk, apariție surprinzătoare pe Twitter. Ce fotografie a postat miliardarul după câteva zile de absență
După o absență de nouă zile pe Twitter, Elon Musk a postat o fotografie inedită.  
62193102
Cetățenii SUA nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu pașaportul
Cetățenii americani nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu pașaportul. Turiștii din Statele Unite vor fi nevoiți să se înscrie în viitorul Sistem European de Informații și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS).