Twitter se confruntă cu probleme de funcţionare. Care sunt zonele afectate

62081717
AFP

Twitter se confruntă miercuri cu probleme tehnice, care îi împiedică pe unii dintre utilizatorii reţelei să facă postări, să primească notificări sau să acceseze mesajele directe.

Problema tehnică, ce afectează atât serviciul principal Twitter cât şi aplicaţia TweetDeck, a fost confirmată miercuri dimineaţă de reprezentanţii reţelei de socializare, relatează Agerpres.

„Ne-am confruntat cu pene de funcţionare pe Twitter şi TweetDeck”, a transmis compania.

„Este posibil să fi avut probleme cu publicarea de tweet-uri, primirea notificărilor şi vizualizarea mesajelor directe”, se arată în text.

„Lucrăm să rezolvăm această problemă şi ar trebui să revenim curând la normal”, au informat reprezentanţii Twitter.

Potrivit site-ului Down Detector, problemele de funcţionare au afectat în special utilizatori ai Twitter din vestul Europei, Japonia şi coasta de vest a Statelor Unite.

Twitter nu a oferit informaţii privind cauza acestor probleme tehnice însă, potrivit Interfeţei de Programare a Aplicaţiilor (API), tehnicienii investighează o ''neregulă de sistem'', notează Press Association.

Reţeaua de socializare atrage zilnic circa 139 de milioane de utilizatori.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
62081669
iLikeIT. Apple Watch Series 5. Ce diferențe există față de seriile precedente
Apple a lansat noul Apple Watch, care se numește Series 5. Astăzi vom încerca să vedem dacă sunt diferențe între Apple Watch Seria 5 și celelalte serii.
62096445
Review iPhone 11. Performanțe foto și video ireproșabile, baterie mai bună ca niciodată
Schimbarea de strategie a celor de la Apple reprezintă o veste bună pentru utilizatori.
62081313
iLikeIT. Cât cheltuie o familie pentru filme, muzică și jocuri într-un an
E destul de complicat să te mai uiți la filme, să asculți muzică, să faci orice pe Internet fără să te coste. Te costă chiar și să scanezi un cod QR.