Richard Quest: "Planul de salvare a zonei euro se prabuseste. Grecia trebuie urmarita, nu Franta"

60412879

Reputatul jurnalist CNN Richard Quest crede ca nu Franta trebuie urmarita dupa decizia luata de S&P si ca, de fapt, criza din zona euro se leaga din nou de Grecia.

 

"Retrogradarea Frantei de catre S&P este jenanta, dar impactul economic va fi limitat. Tara va intra intr-o campanie de presa prin care sa pretinda ca nici macar nu conteaza" spune Quest.

Analistul CNN aminteste de situatia Statelor Unite. "Dolarul este in continuare tiparit, iar economia lor merge chiar mai bine". Quest admite totusi ca exista presiune asupra zonei euro, mai ales daca si alte agentii vor urma decizia Standard & Poor's.

"Riscul sta in Fondul European de Stabilitate Financiara. Acesta isi mentine ratingul de top prin prisma tarilor care il alimenteaza, iar Franta este unul dintre jucatorii importanti" mai spune Quest pe site-ul CNN.com.

"O veste mult mai importanta venita vineri a fost cea ca guvernul Greciei nu a ajuns la o intelegere cu creditorii pentru reducerile necesare pentru a rezolva problema datoriei statului. Planul de salvare a zonei euro cade, iar noi trebuie sa urmarim Grecia si nu Franta in aceste momente".

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60541403
Reactii dure la nivelul UE dupa ce Franta, Italia si alte 7 tari au fost retrogradate de S&P

Europa ia foc din nou! A doua economie din UE, Franta, si-a pierdut calificativul maxim de triplu A. Insa agentia de rating Standard and Poor's nu s-a oprit aici ci a retrogradat alte opt tari din Zona Euro.

60541316
Reuters: Spre supararea ungurilor care se considera superiori vecinilor, Romania poate da lectii

Maghiarii s-au considerat mereu superiori vecinilor mai saraci din Est, dar spre nemultumirea lor Romania ar putea da lectii Ungariei in privinta acordurilor de sprijin financiar cu FMI si UE, se arata intr-o analiza Reuters.

60541307
Urma sa primeasca un bonus de 3 milioane euro. Cum i-a socat pe actionari directorul bancii Llyods

Directorul general al grupului britanic Lloyds, Antonio Horta-Osorio, a renuntat la bonusul de 2,4 milioane de lire sterline (2,87 milioane de euro) pentru anul trecut, relateaza Reuters.

Recomandări
examen bacalaureat scoala elevi
Guvernul a anunțat un set de măsuri urgente împotriva violenței în școli. Profesorii vor avea un rol vital

Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului.

Liceu maceta pitesti pro
Elevul din Piteşti care şi-a atacat colegii cu o macetă a fost plasat în arest la domiciliu. Instanţa a emis şi două ordine de protecţie

Elevul care şi-a atacat colegii cu o macetă, joi dimineaţă, la Colegiul Tehnic "Armand Călinescu" din Piteşti, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind emise totodată şi două ordine de protecţie provizorii faţă de elevii agresaţi.

Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.