Agenţiile de rating consideră că noua Lege a pensiilor pune noi presiuni asupra sistemului fiscal din România

62129518
Shutterstock

Noua Lege a pensiilor creşte riscurile fiscale, şi aşa ridicate, şi pune noi presiuni asupra ratingului de ţară al României, care în prezent este la "BBB minus", au declarat pentru Bloomberg analiştii de la Moody's Investors Service şi Fitch Ratings.

Legea, care a fost aprobată luni seara de Parlamentul de la Bucureşti, dar care are nevoie să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, include două majorări de pensii anul viitor şi are un impact bugetar estimat de 0,6% din PIB în 2024, potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Pentru 2025, impactul este şi mai mare, de 1,7% din PIB, ceea ce creşte "deficitul fiscal şi aşa ridicat al României", fiind un element negativ la adresa ratingului suveran, susţine analistul şef de la Moody's, Petter Bryman.

Aceste măsuri vor avea un impact negativ asupra "accesibilităţii datoriei până la finele acestui deceniu, slăbind soliditatea fiscală a României în următorii ani", apreciază Bryman.

România are probleme în a ţine deficitul bugetar pentru acest an la aproximativ 5,5% din PIB, după ce ţinta iniţială, de 4,4% din PIB, s-a dovedit una nerealistă în contextul în care veniturile au crescut mai puţin decât se anticipa, iar cheltuieile au fost mai mari. Guvernul de la Bucureşti a aprobat deja trei pachete de reduceri de cheltuieli în acest an şi mizează pe combaterea evaziunii fiscale şi digitalizarea ANAF pentru a îmbunătăţi gradul de colectare.

Citește și
Ce este recesiunea tehnică și cum afectează economia unei țări. România a intrat oficial în recesiune tehnică
Ce este recesiunea tehnică și cum afectează economia unei țări. România a intrat oficial în recesiune tehnică

"În absenţa oricăror măsuri de compensare, relaxarea fiscală neaşteptată va submina credibilitatea strategiei fiscale a României, în special angajamentul de a aduce deficitul bugetar sub 3% din PIB", a apreciat şi analistul Fitch, Gergely Kiss. "Pierderea credibilităţii şi deficitele fiscale mari şi persistente, cum s-a întâmplat în 2023, pot conduce la o traiectorie mai nefavorabilă a datoriei. Asta ar putea fi negativă pentru ratingul de ţară", adaugă Gergely Kiss.

România este vizată de o procedură UE de deficit excesiv încă de dinainte de pandemie şi noua Lege a pensiilor ar putea menţine deficitul la aproximativ 6% din PIB în 2024 şi 2025, potrivit analistului şef de la Moody's, Petter Bryman.

Presiunile fiscale sunt aşteptate să crească anul viitor, când în România vor avea loc patru runde de alegeri, inclusiv cele parlamentare şi prezidenţiale. Asta face "mai puţin probabil ca Guvernul să fie în măsură să crească taxele sau să reducă cheltuielile dincolo de ceea ce este deja planificat în anul următor, pentru a finanţa majorarea pensiilor", a subliniat Bryman.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul Legii pensiilor, elaborat de Guvern. S-au înregistrat 199 de voturi "pentru", 39 de voturi "împotrivă" şi 17 abţineri.

În raportul Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor se subliniază că proiectul de lege are ca obiect de reglementare "crearea cadrului legal pentru asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar, prin instituirea unei formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii, a unui mecanism de indexare a pensiilor clar şi corelat cu realităţile economice".

Proiectul vizează întărirea principiului contributivităţii astfel încât cuantumul pensiei să reflecte activitatea profesională şi contribuţia la sistemul public de pensii, în raport de veniturile realizate de asigurat. De asemenea, proiectul urmăreşte asigurarea unor pensii adecvate şi echitabile pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii, precum şi introducerea unui nou principiu al sistemului public de pensii şi anume principiul stabilităţii asigurării la sistemul public de pensii.

Conform proiectului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, se arată în proiect.

Deputaţii din Comisia de muncă au introdus un amendament potrivit căruia beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiţii speciale şi activităţile din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Articol recomandat de sport.ro
Serena Williams, medicamentul-minune prin care a dat jos 15 kilograme: „Sunt mai sănătoasă ca oricând!“
Serena Williams, medicamentul-minune prin care a dat jos 15 kilograme: „Sunt mai sănătoasă ca oricând!“
Citește și...
Ce este recesiunea tehnică și cum afectează economia unei țări. România a intrat oficial în recesiune tehnică
Ce este recesiunea tehnică și cum afectează economia unei țări. România a intrat oficial în recesiune tehnică

Institutul Național de Statistică a anunțat că România a intrat, oficial, în recesiune tehnică, după ce a înregistrat scădere economică două trimestre la rând. Dar ce înseamnă recesiunea tehnică, cum este definită de economiști și care este impactul ei.

Reacție imediată pe Bursa de la București după ce INS a confirmat că România a intrat în recesiune tehnică
Reacție imediată pe Bursa de la București după ce INS a confirmat că România a intrat în recesiune tehnică

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar rulajul se cifra la 21,04 milioane de lei (4,13 milioane de euro), după 40 de minute de la debutul tranzacţiilor.

România a intrat în recesiune tehnică. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru la rând, potrivit INS
România a intrat în recesiune tehnică. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru la rând, potrivit INS

România a intrat oficial în recesiune tehnică, după ce economia a scăzut în ultimele două trimestre din 2025, arată datele publicate joi de INS.

Recomandări
Nicuşor Dan, după anunţul privind recesiunea tehnică: Economia României încetineşte de patru ani
Nicuşor Dan, după anunţul privind recesiunea tehnică: Economia României încetineşte de patru ani

Președintele Nicușor Dan a reacționat vineri seară după anunțul INS despre recesiunea tehnică, subliniind că politicienii trebuie să se concentreze pe probleme structurale, nu pe zgomot și lozinci.

Trump dă un decret de anulare a științei: Poluarea nu există și nu este periculoasă. ”E mort și îngropat setul de restricții”
Trump dă un decret de anulare a științei: Poluarea nu există și nu este periculoasă. ”E mort și îngropat setul de restricții”

Adept declarat al tezei că schimbările climatice sunt o escrocherie, Donald Trump a revocat legea care prevedea reducerea emisiilor cu efect de seră, un act normativ în vigoare din 2009. 

Peste o treime din mașinile verificate de RAR în 2025 au probleme grave. Mii de șoferi circulau cu risc iminent de accident
Peste o treime din mașinile verificate de RAR în 2025 au probleme grave. Mii de șoferi circulau cu risc iminent de accident

Mai bine de o treime dintre mașinile verificate anul trecut de inspectorii Registrului Auto Român au avut probleme tehnice majore, cu un risc semnificativ pentru siguranța rutieră.