Suspectii in cazul jafului din Cluj nu se ridica la inaltimea asteptarilor

×
Publicitate

Cei doi suspecti in jaful de la Banca Transilvania de la Cluj au fost arestati preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzati de talharie. Ei au depus recurs, care va fi judecat la Curtea de Apel Cluj.

 

Avocatul unuia dintre suspecti sustine ca procurorii au impotriva clientului sau o singura proba, una biologica, gasita in interiorul bancii, aceasta fiind contrazisa de tot restul probatoriului.

In plus, spune aparatorul, sunt mai multi martori care pot sa certifice faptul ca, in momentul atacului, clientul sau se afla in alta parte.

Cei doi tineri in varsta de 21 de ani au fost audiati separat de catre anchetatori, pentru a le compara declaratiile. Pe holurile instantei, in fata jurnalistilor, si-au sustinut cu tarie nevinovatia.

Suspectii, unul taximetrist si celalat comerciant de masini second hand, au stat aproape un an sub nasul anchetatorilor. Locuiesc impreuna cu parintii, chiar in spatele bancii care a fost pradata si nu par sa aiba probleme financiare.

La prima vedere sunt insa unele neconcordante in acest caz. Una dintre acestea ar fi inaltimea suspectilor. Dupa ce au vizionat imaginile de pe camere de supraveghere, anchetatorii au declarat atunci ca suspectii au peste 1,80 metri inaltime, iar cei retinuti marti la Cluj sunt mult mai scunzi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
60202737
Si-a omorat concubina si a tinut-o sase luni ingropata sub podeaua casei!
UPDATE: A ucis-o in chinuri, a ingropat-o intr-una dintre camerele casei, a turnat beton deasupra si sase luni n-a suflat o vorba despre toata oroarea. Pana marti seara.
60141100
Elev la liceul teologic din Satu Mare s-a omorat dupa o cearta cu iubita!
UPDATE: Intamplare dramatica pe un pod din Satu-Mare, de pe care s-a prabusit marti noapte un elev de la Liceul Teologic, chiar sub ochii unui bun amic.
60400176
Baiatul din Moreni care si-a macelarit mama a ajuns in fata psihiatrilor
Psihiatrii urmeaza sa stabileasca daca adolescentul de 15 ani avea discernamant atunci cand s-a napustit asupra femeii si a rapus-o cu 38 de lovituri de cutit