Iarna dezlantuita in luna Martisorului. Drumuri blocate, trafic de cosmar

×
Publicitate

"Haos, bun venit in vietile noastre"! Este tot ce-au mai putut sa spuna romanii dupa ce au vazut ca ninge de parca s-ar apropria Craciunul. Vezi aici care este situatia drumurilor din tara.

In satele din sudul Romaniei, nametii de doi metri ii obliga pe oameni sa sape tuneluri chiar de la poarta. Drumurile inchise de natura sunt de ordinul zecilor.

In Dolj au cazut sageti inghetate din cer iar vantul a urlat mai tare ca o haita de lupi. Prinsi pe un drum care nu ducea nicaieri soferii au intrat in panica. Au vazut cum asfaltul dispare fulgerator sub zapada.

Abia dimineata viforul s-a mai domolit iar oamenii inarmati cu lopeti au iesit la lupta. Una inutila pentru ca in jur de 20 de drumuri din sudul tarii au fost inchise toata ziua. Ca un facut cei de la ambulanta au primit telefoane de la oamenii disperati, ramasi prizonieri prin localitati izolate.

La Redea, in Olt, nici crucile din cimitir si nici fantanile din sat nu se mai vedeau de nameti.

Si in Dambovita timpul parea ca a stat undeva prin decembrie.

A nins viscolit si in Prahova, un alt judet in care politistii au stat 24 de ore din 24 pe strazi. I-au sfatuit pe soferi sa circule cu mare atentie pentru ca asfaltul este bocna.

In Bucuresti n-am mai avut o asemenea iarna care sa nu ne mai dea pace de multi ani. Joi dimineata, soferii nici nu stiau daca sa mai plece la drum sau daca sa-si lase masinile in nametii formati peste noapte. Nimeni nu mai are nervi sa lupte cu inamicul alb. Evident pentru cei care au iesit in final in trafic, drumurile s-au dovedit de cosmar si au mers, asa cum se asteptau de fapt, doar bara la bara.

Si traficul feroviar a fost perturbat. De dimineata mai multe trenuri de calatori, ajungeau in Gara de Nord cu intarzieri de la 15 la 70 de minute.

De altfel, la comanadamentul de iarna s-a decis ca din aceasta noapte, de la ora 23:00 bulevardele principale din Capitala sa fie inchise alternativ pentru deszapezire . Pe strazile adiacente plugurile vor intra de vineri.

DRUMURI BLOCATE

10:50 Noua drumuri judetene si comunale din judetul Olt sunt blocate din cauza viscolului si a ninsorilor abundente din ultimele ore, iar pe Drumul National 65, in localitatea Jitaru, traficul a fost oprit timp de aproximativ 40 minute, dupa ce un tir a derapat.

10:30 Traficul rutier din Capitala este mult ingreunat in zona centrala, iar poliristii de la rutiera recomanda soferilor sa evite traseul Piata Victoriei - Tineretului, unde circulatia este aproape blocata, a declarat inspectorul principal al Brigazii de Politie Rutiera, Daniel Pistea.

10.25 Pe DN 1 traficul a fost ingreunat in zona localitatii prahovene Pucheni, in urma unui accident in care doua persoane si-au pierdut viata. O femeie a piedut controlul volanului, iar autoturismul pe care il conducea si care se deplasa pe directia Ploiesti - Bucuresti a intrat pe contrasens, fiind izbit de o alta masina. Femeia aflata la volanul primei masini, dar si pasagera din dreapta fata au murit.

10.23 O cisterna de transport produs petrolier, fara incarcatura, care se deplasa dinspre Bucuresti spre Ploiesti, a derapat din cauza zapezii in localitatea damboviteana Cornesti si a ajuns de-a latul soselei. Astfel circulatia a fos blocata, joi, pe DN 1A.
 

10:00 Circulatia in Capitala se desfasoara, joi dimineata, cu mare dificultate pe majoritatea arterelor si in intersectii, din cauza ninsorii, iar in unele zone mijloacele de transport in comun inainteaza in coloana. Daniel Pistea, inspector principal la Brigada de Politie Rutiera Bucuresti, a declarat ca din cauza vremii nefavorabile, se circula cu mare dificultate pe majoritatea arterelor. Acesta a precizat ca echipajele de deszapezire vor interveni in continuare pentru curatarea strazilor.

Aproape 100 de tamponari si 15 accidente rutiere soldate cu sase persoane ranite grav si noua ranite usor au avut loc, in ultimele 24 de ore, in Capitala, a mai spus Pistea.

09:30 Mai multe trenuri au intarzieri de zeci de minute din cauza conditiilor meteo nefavorabile: Acceleratul Bucuresti-Oradea are intarziere de 30 de minute, iar intercity-ul Bucurest-Galati de cateva zeci de minute.

09:00 Trei drumuri nationale si mai multe drumuri judetene sunt blocate din cauza zapezii si a viscolului, a anuntat Centrul Infotrafic al Politiei Romane. Astfel, sunt inchise DN 51A Zimnicea – Piatra, DN 65E Piatra – Rosiori de Vede si DN 65A Rosiori de Vede – Turnu Magurele, toate in judetul Teleorman.

De asemenea, sunt semnalate mai multe drumuri judetene cu circulatia intrerupta. In judetul Dolj, 15 drumuri judetene sunt inchise circulatiei din cauza viscolului puternic, in judetul Olt sunt inchise trei drumuri judetene, iar in judetele Caras-Severin si Bistrita-Nasaud exista cate un drum judetean blocat de zapada.

COD GALBEN DE NINSORI

In Caras-Severin, Mehedinti, Gorj, Dolj, Olt, Valcea, Arges, Teleorman, Dambovita, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila, Constanta, Tulcea, Galati, Vrancea si Bucuresti ninge si s-a asternut un nou strat de zapada. In sud-vestul si sudul tarii vantul va sufla si cu 65 de kilometri pe ora.

In Bucuresti strazile sunt acoperite cu un strat de zapada care insa n-a provocat deocamdata probleme in trafic. Asta si pentru ca firmele de deszapezire si-au scos utilajele la lucru inaintea zorilor. Codul galben a expirat joi seara, la ora 20:00, dar vremea isi revine abia de sambata.

Daca in mod normal in martie ar trebui sa avem intre 5 si 10 grade Celsius, in acest sfarsit de saptamana vom avea chiar si temperaturi negative.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
Citește și...
Pericolul din Dunăre care ar putea disloca barjele. Avertismentul unui secretar de stat din Ministerul Transporturilor

Cei 8 cm „câştigaţi” înseamnă că am reuşit să redirecţionăm spre Cernavodă aproximativ 50 de metri cubi de apă pe secundă. Însă pericolul nu a trecut, întrucât, în orice moment, barjele pot fi dislocate din poziţia actuală.

Noi reguli pentru trotinetele electrice în București. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care le încalcă

Trotinetele electrice vor avea reguli mult mai stricte în București. Dacă în Sectorul 1, acestea au fost interzise în parcuri, și la locurile de joacă și Primăria generală pregătește un regulament nou, pentru cele de închiriat. 

Primele efecte după scufundarea barjelor în Dunăre. Câte zile de funcționare a primit în plus reactorul de la Cernavodă

Operațiunea de scufundare a celor 4 barje, în Dunăre s-a încheiat, iar primele efecte se văd, la Cernavodă. Nivelul apei a crescut, cu 4 centimetri în dreptul pompelor de răcire ale Unității 2. 

Recomandări
Primele efecte după scufundarea barjelor în Dunăre. Câte zile de funcționare a primit în plus reactorul de la Cernavodă

Operațiunea de scufundare a celor 4 barje, în Dunăre s-a încheiat, iar primele efecte se văd, la Cernavodă. Nivelul apei a crescut, cu 4 centimetri în dreptul pompelor de răcire ale Unității 2. 

Cum ar fi ajuns un clip despre „ambulanța neagră” să ducă la atacul cu bâte și topoare din Cluj. Trei tineri, reținuți

Incident șocant petrecut, într-o localitate din județul Cluj. O salvare în misiune a fost atacată de niște localnici, cu bâte și topoare. 

Noi reguli pentru trotinetele electrice în București. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care le încalcă

Trotinetele electrice vor avea reguli mult mai stricte în București. Dacă în Sectorul 1, acestea au fost interzise în parcuri, și la locurile de joacă și Primăria generală pregătește un regulament nou, pentru cele de închiriat.