Ipoteze infioratoare in cazul tinerelor ucise de "macelarul" din Brasov

×
Publicitate

Desi barbatul a fost omorat de colegul de celula, familiile celor doua victime tot nu-si gasesc linistea. Mama unei dintre fetele omorate cere acum deshumarea cadavrului.


Mama Vasilicai Mihai, una dintre cele doua fete ucise de Ionut Nicolae, spune ca are dubii ca in sicriul sigilat pe care l-a ingropat se afla trupul fiicei sale, de 28 de ani. Si asta pentru ca, spune femeia, taxmetristul ar fi omorat mai mult de doua fete, cum stiu acum anchetatorii. Asa ca cere exhumarea cadavrului si efectuarea unor teste ADN, care sa demonstreze ca inauntru este trupul fiicei sale.

Procedural vorbind, sansele ca acest lucru sa se intample sunt insa foarte mici, in primul rand pentru ca dosarul a fost clasat odata cu moartea autorului crimei , ucis de colegul sau de celula, in penitenciarul Codlea. In al doilea rand, spun anchetatorii, aceste probe ADN au fost facute deja la inceputul cercetarilor, iar rezultatele sunt de necontestat.

Pe de alta parte, fostul coleg de celula al taximetristului a aparut miercuri in fata judecatorilor, dar procesul a fost amanat pentru data de 22 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Un cleste aruncat la intamplare a bagat in coma un copil de doi ani!

Eforturi supraomenesti fac medicii din Timis, care lupta cu inversunare pentru a mentine in viata un baietel de doi ani, victima a unui accident stupid.

Drama in Timis! A murit la numai 25 de ani din cauza neatentiei soferului!

Un tanar de 25 de ani a murit dupa ce masina in care era pasager a derapat si s-a izbit de un copac, dupa o manevra gresita a soferului.

S-a aventurat sa treaca un lac inot, dar a sfarsit inecat!

Sfarsit tragic pentru un barbat de 40 de ani care a murit inecat dupa ce s-a avantat sa treaca inot un lac din Gorj, unde venise sa pescuiasca

Recomandări
Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre Lucian Pahonțu: „SPP nu e un serviciu secret”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Veste bună în plină criză energetică: un reactor de la Cernavodă ar putea fi repornit „în 2-3 săptămâni”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că riscul ca activitatea unor mari consumatori industriali să fie afectată din cauza crizei de energie electrică a trecut. 

La cât a ajuns bilanțul victimelor după viiturile devastatoare din Nepal. Prăbușirea unui ghețar ar fi declanșat inundațiile

Poliţia din Nepal a anunţat că bilanţul deceselor în urma viiturii din nordul Nepalului a crescut la 469.