Cursa nebuna la Ploiesti! Opt masini au fost distruse

×
Publicitate

Un tanar baut nu a mai putut controla automobilul cu care se intorcea de la un club, cu alti trei prieteni. A intrat in alte sapte vehicule parcate, apoi s-a rasturnat.


Unul dintre cei care se aflau in masina nu a mai putut fi salvat.

Zgomotele puternice i-au ridicat din pat pe cei care locuiesc pe Soseaua Vestului din Ploiesti. Cand au iesit afara au vazut sapte masini parcate distruse si o alta facuta zob din care se auzeau strigate de ajutor.

Masina in care se aflau cei patru tineri a intrat cu viteza mare in curba, povestesc martorii. Scapata de sub control, a derapat si a lovit sapte autoturisme parcate pe prima banda a soselei. A fost proiectata apoi spre contrasens, a lovit un scuter si s-a rasucit in aer.

Speriat, unul dintre pasageri a fugit. A fost gasit o ora mai tarziu cand a sunat la ambulanta pentru ca se simtea rau. In vehicul, politistii au descoperit mai multe cutii de bere. De altfel, soferul avea o alcoolemie de 0,27 la mie.

Tanarul de 27 de ani care era la volan va trebui sa plateasca pagubele uriase. In plus, este cercetat pentru ucidere din culpa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60185877
Reprezentantii pensionarilor ploiesteni, in audienta la primar
Preturi mai mici in piete, case de marcat pe tarabe si politisti comunitari mai activi in cartierele marginase ale Ploiestiului.
60185873
25 de milioane de euro pentru parcurile industriale din Prahova
Pana la 25 de milioane de euro, finantare europeana. Parcurile industriale care se vor dezvolta in Prahova, la Urlati, Breaza si Ploiesti, vor putea accesa astfel de fonduri, daca realizeaza proiecete viabile impreuna cu administratia.
60185849
14 suspecti in cazul jafului de la Ploiesti!
71.000 de lei. Cu atat au fugit atacatorii care au jefuit joi, in plin centrul Ploiestiului, un barbat care intentiona sa depuna la banca peste 100.000 de lei.