De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului

×
Publicitate

Pentru febră, medicii ne recomandă să consumăm apă cu electroliți, și mai ales să nu mâncăm carne.  

Fierul luat din medicamente ori din alimente ajută microbii să se înmulțească mai repede, și infecția devine mai puternică. Tocmai de aceea, în timpul unei infecții, organismul închide, în celule, tot fierul pe care îl are deja, ca să nu fie accesibil microbilor.

Fierul din celulele roșii se combină cu oxigenul. Așa ne oxigenăm. Tot fierul preia dioxidul de carbon și îl elimină. Trăim cu ajutorul acestui mineral.

3 luni trăiește o celulă roșie din sânge. Fierul conținut e atât de important încât va fi recuperat de organism. Și nu distrus, odată cu celula îmbătrânită. Măduvă osoasă produce celule roșii noi. Și va folosi fier reciclat. 25 de mg de fier avem nevoie zilnic. Adică foarte puțin. Doar 2 mg pe zi luăm din ce mâncăm, în special din carne roșie. Restul e fier reciclat.

Nu doar pentru noi e valoros acest mineral, ci și pentru microbi.

Prof. univ. dr. Veronica Lazăr, microbiologie-imunologie: „Este o competiție pentru fier, iar agenții infecțioși, toate micro-organismele, toate au mecanisme de captare a fierului. Iar agenții infecțioși au o eficiență mai mare. Tocmai de aceea nu sunt recomandate suplimente de fier în timpul unei infecții. Chiar țin aportul de alimente, care conțin fier, este redus în timpul unei infecții printr-un mecanism natural.”

Microbii cresc și se înmulțesc mai repede cu fier. De aceea, într-o infecție nu este recomandat să consumați carne, pentru că are cea mai mare cantitate de fier, ușor de absorbit.

În infecții, sistemul de apărare spune ficatului să producă un hormon. Acesta are misiunea să țină fierul din organism, tocmai să nu-l ofere drept hrană microbilor.

Prof. univ. dr. Veronica Lazăr, microbiologie-imunologie: „Fierul este sechestrat în celule, așa se explică de ce la doar câteva ore după debutul unei infecții tot fierul e sechestrat în celule, nimic nu se mai eliberează. Se închid și porțile cetăților”.

La câteva ore după debutul unei infecții, fierul din organism e foarte scăzut. Aceasta se vede în analizele de sânge. Așa vrea chiar sistemul imunitar. Evitați carnea, produsele din carne și suplimentele cu minerale, când începe să curgă nasul, sau când aveți febră.

Dar nu limitați apa cu electroliți.

Prof. univ. dr. Coriolan Ulmeanu spitalul Grigore Alexandrescu: „În condiții de piedere de apă și electroliți, copilul nu trebuie să primească doar apă, ci apă cu electroliți. Adică acele săruri de rehidratare orală, care se găsesc pe piață. Noi avem sarcină de la Societatea Europeană de Pediatrie să învățăm polulația să dea săruri de rehidratare orală, în momentul când ei pierd apă și electroliți”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62249842
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează cu anemie

Tiroidita autoimună este una dintre cele mai frecvente boli. Produce, secundar, anemie. Aflăm imediat detaliile.

62340881
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai puțin, cu atât suntem mai sănătoși”

Astăzi vorbim despre postul intermitent. Ce efecte are asupra siluetei și digestiei, ne spune medicul Mihaela Bilic, la „Doctor de bine”.

62441840
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice. Sfatul medicului

Dacă aveți simptome într-un organ-pereche, este bine să mergeți cât mai repede la medic. Scade auzul unilateral, vorbim de o urgența ORL.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.