Cum ne pregătim pentru vacanță. Proceduri de înfrumusețare pentru începutul verii

×
Publicitate

Tinerețea este o stare de spirit, însă nu strică să pregătim din timp un acord înțelept între felul cum ne simțim și vârsta biologică.

Tehnici noi ne ajută să slăbim localizat, înainte de a pleca în concediu. Să estompam cicatricile și venele-păianjen, care se accentuează odată cu trecerea timpului. Și, pentru că soarele accelerează procesele metabolice, să ținem sub control semnele de îmbătrânire a pielii.

Vara e momentul să ieși din carapace. E drept, soarele și privirea atentă a celor din jur te pot face să crezi că toate imperfecțiunile ies în evidență.

Promisiunea întineririi accelerate se regăsește în cel puțin 10 proceduri pe care le puteți face la începutul verii. La unele, standardul este un set de 5 ședințe, însă efectele sunt vizibile încă de la prima. La altele, cum este criolipoliza, pentru slăbirea localizată, e foarte posibil să faceți o singură ședința, pentru că nu mai e nevoie de a doua.

Întâi, pacientul alege zona-țintă. Apoi se aplică o membrană specială, care permite sistemului să ajungă direct în stratul de grăsime.

Dr. Andrada Demir, consultant estetică: “Îngheață țesutul adipos la -8 grade, ceea ce înseamnă că în 15 zile ai aceste rezultate: -5 centimetri pe zona. Toate zonele se pot trata. Începând cu gușă, gambe, aripioare, brațe, fese.”

Pe cât sună de dramatic înghețarea țesutului, nu e niciun pericol de degerături. Pacientul resimte timp de un minut o senzație de rece, apoi se instalează o amorțeală plăcută. Poți să citești sau să asculți muzică până la sfârșitul ședinței. Sau chiar să dormi liniștit, în timp ce aparatul lucrează la imaginea ta. Medicul spune că cea mai simplă metodă pentru a observa efectele e să aplice criolipoliza, demonstrativ, pe o singură fesă. Este o diferența clară. O fesă este mult mai ridicată, mai tonifiată și pielea este mult mai fermă.

Un studiu recent al Universității din Michigan arată că trei sferturi din femeile care au născut de mai puțin de 2 ani percep prima expunere în costum de baie drept un examen dur. Multe se simt îmbătrânite de efortul creșterii unui copil și se simt mai puțin frumoase din cauza kilogramelor rămase. Observă că au celulilta, deși până atunci nu aveau această problemă.

Mergem acum în extrema cealaltă! Tehnicianul folosește un aparat care va încălzi țesutul la 42 de grade.

Dr. Andrada Demir, consultant estetică: “Sunt niște role mecanice, astfel încât corpul o percepe ca un masaj. Tratează celulita, pielea flască.”

Sunt puține contraindicații, dar medicul va va pune oricum înainte mai multe întrebări. Să nu alăptezi în momentul asta și să ai o durată de 6 luni de la cezariană, dacă vrem să lucrăm zona abdomenului. Dacă vrem să lucrăm picioare, nu are legătură.

Și prin această metodă poți pierde 7 centimetri, în zona coapselor, și alți 5 din talie.

Și acum, tratație de lux pentru ochi! Un amestec revigorant, menit să reducă pungile și senzația de privire obosită.

Dr. Andrada Demir, consultant estetică: “Un cocktail de vitamine și de acid hialuronic comprimat cu vitamina C. Așa ajutăm cearcănele și le decolorăm.”

Odată problemele înlăturate, nu uitați să vă luați timpul drept aliat. În perioada verii, clinicile vin cu oferte de tratamente estetice, pe care le puteți face și toamna. Când achitați mai multe ședințe, costurile scad. Cresc în schimb șansele să păstrați beneficiile câteva luni în plus.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Importanța vitaminei D în organism și cum o obținem de la soare fără să ne ardem pielea

A venit vara și încep discuțiile interminabile pe tema expunerii la soare. Ultravioletele tip B sunt cele care determină orgasnimul uman să auto-sintetizeze vitamina D.

Adrian Nartea, de la instructor de squash, la actorie. Cum se pregătește pentru serialul Vlad

La bază, e instructor de snowboard și squash. În showbiz a debutat din postura de model, jucând mai mult în reclame. Este și tătic, dar mai toată lumea îl știe, astăzi, datorită rolului principal din serialul Vlad.

Alcoolul ne prostește, la propriu. Testul care ne arată dacă am ajuns la dependență

Facem astăzi un exercițiu atipic, poate. Un audit. Chiar așa se numește instrumentul științific gândit de Organizația Mondială a Sănătății pentru evaluarea consumului personal de alcool.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.