Val de aer deosebit de cald în România, începând de luni. Temperaturile vor ajunge chiar și la 40 de grade Celsius la umbră

×
Publicitate

Urmează zile fierbinți, cu temperaturi care vor ajunge chiar și la 40 de grade Celsius la umbră! Meteorologii anunță că începând de luni România va fi acoperită de un val de aer deosebit de cald care va ține toată săptămâna.

În plus, și nopțile vor deveni semnificativ mai calde, în special în sudul și vestul țării. Odată cu oamenii, vor suferi și culturile agricole, în special cele care sunt acum în plină dezvoltare.

Dacă vi s-a părut că a fost o duminică foarte călduroasă, pregătiți-vă pentru zilele care vin. Un val de aer fierbinte african cuprinde România și va aduce odată cu el temperaturi chiar și cu 10 grade peste valorile de acum.

Temperaturi record în sud-vestul țării

Deja unii dintre locuitorii din sud-vestul țării au suportat de-a lungul zilei 30 de grade Celsius. Vorbim de temperatura înregistrată de stațiile meteo, căci cea resimțită a fost și mai mare, pe alocuri chiar și de 36 de grade. Cel mai cald a fost în Zimnicea, Caracal, Drobeta Turnu Severin și Băile Herculane, de pildă.

Astfel de zone de răcorire vor fi mai mult decât utile săptămâna viitoare. În special joi, atunci când va fi înregistrat vârful acestui val de caniculă. Termometrele vor arăta atunci chiar și 40 de grade Celsius - atenție, la umbră. Și nu este singura problemă. Tot săptămâna viitoare vom trece și prin primele nopți tropicale.

Asta înseamnă că temperatura va depăși pragul de 20 de grade Celsius.

Oana Păduraru, meteorolog ANM: „Mai ales la mijlocul săptămânii viitoare tendința este ca și valorile nocturne să crească semnificativ, astfel că mai ales în partea de vest, de sud a teritoriului vom ajunge la temperaturi în jurul a 20 de grade. Iar pe timpul zilelor maximele termice, tot în aceste zone, dar mai ales în zona Olteniei, Munteniei și în Dobrogea continentală vor ajunge până la 39 de grade.”

Căldura se va domoli spre finalul săptămânii

Cu toate că spre finalul săptămânii căldura se va mai domoli, ploile se lasă așteptate. Grâul și orzul sunt în plină campanie de recoltare așa că au nevoie de vreme bună. Problemele apar însă la porumb și floarea soarelui, culturi care au nevoie disperată de apă în aceste săptămâni.

Daniel Alexandru, șeful laboratorului de agrometeorologie al ANM: „În următoarele două-trei săptămâni nu se întrevăd episoade semnificative de cantități de precipitații care să suplinească acest deficit de umiditate care este cauzat de temperaturile foarte ridicate. Un maxim de 32 de grade Celsius este un prag biologic de rezistență limită al plantelor de la care acestea încep să se ofilească temporar.”

Potrivit inginerilor agricoli, dacă trec mai mult de 4, 5 zile cu temperaturi fierbinți culturile încep deja să se usuce.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62554247
MAE: Programul nuclear iranian reprezintă o ameninţare pentru securitatea internaţională şi trebuie să înceteze

Programul nuclear iranian reprezintă o ameninţare pentru securitatea internaţională şi trebuie să înceteze, transmite MAE precizând că acţiunile recente ale SUA au ca obiectiv eliminarea unei ameninţări grave la adresa păcii internaţionale.

62496848
Victor Negrescu: Mize pentru România, la summitul NATO. Să rămânem un pilon de stabilitate pe flancul estic

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că România trebuie să rămână un pilon de stabilitate pe flancul estic al NATO și să mențină Marea Neagră ca prioritate strategică la summitul de la Haga.

62442091
Un bărbat din Dolj a murit în timpul unei sesiuni de pescuit, după ce undița lui a atins firele de înaltă tensiune

Un bărbat de 36 de ani din judeţul Dolj a murit electrocutat în timp ce se afla la pescuit. Poliţiştii au stabilit că el a vrut să arunce undiţa în apă, iar la un moment dat s-a produs un arc electric cu cablurile de tensiune aflate deasupra sa.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.