Un șofer beat și fără permis a accidentat grav doi pietoni la Galați. Era aproape de comă alcoolică

×
Publicitate

Beat şi fără permis, un bărbat de 49 de ani dintr-o comună din judeţul Galaţi s-a urcat la volanul maşinii şi a accidentat grav, joi seară, un copil şi un tânăr de 29 de ani, pietoni nevinovaţi!

Deşi victimele i-au cerut să sune la 112, individul le-a abandonat şi a fugit. Poliţiştii l-au găsit după o oră, dar era atât de beat încât nici nu au putut să îl supună probei cu etilotestul. Victimele sale sunt internate în două spitale din Galaţi şi urmează să fie supuse unor intervenţii chirurgicale.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani a urcat la volanul maşinii şi, pe raza comunei Foltești, a condus cu viteză mare, a pierdut controlul şi a intrat în pietonii care mergeau pe marginea drumului, regulamentar.

Un băiat de 8 ani şi un tânăr de 29 de ani, care îl însoţea, i-au căzut victime. Aruncaţi în şanţ, amândoi i-au cerut individului să sune la 112, pentru că sunt răniţi. Bărbatul şi-a abandonat, însă, maşina şi a fugit.

Comisar-șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galaţi: "La aproximativ o oră după producerea accidentului, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul aflat la volanul autoturismului. Acesta era într-o avansată stare de ebrietate, astfel încât nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de 3,49 grame pe litru alcool în sânge."

Individul aflat aproape în comă alcoolică nu are permis de conducere. Însă acesta pare să fi fost un detaliu neimportant pentru el. Era, de altfel, cercetat deja într-un alt dosar penal tot pentru conducere fără permis. Copilul de 8 ani pe care l-a lovit aseară cu maşina urmează să fie operat.

Dr. Iuliana Moraru, Spitalul de Pediatrie Galaţi: "Este într-o stare stabilă, este internat în serviciul nostru de chirurgie şi ortopedie pediatrică cu o fractură de femur. cu deplasare. care va necesita intervenţie chirurgicală în zilele următoare şi cu un traumatism cranio-cerebral minor spre mediu."

Bărbatul de 29 de ani care îl conducea pe băiat acasă, la părinţi, după ce îl luase de la o petrecere de copii, a fost rănit la piciorul drept.

Dr. Violetă Șapira, Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "Pacientul este stabil hemodinamic şi respirator, în prezent fiind internat în clinica de ortopedie şi traumatologie, urmând a fi supus intervenţiei chirurgicale. Diagnosticul, în prezent, este de ruptură de ligament încrucişat."

Bărbatul care i-a băgat pe amândoi în spital a fost reţinut şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi fuga de la locul accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62095524
Incident la Londra. Mai multe persoane, înjunghiate. Suspectul, împușcat mortal | VIDEO
Poliţia londoneză a anunţat că a fost chemată în urma unui incident pe Podul Londrei, soldat cu înjunghierea unor persoane, şi că un suspect a fost reţinut, transmite Reuters.
62095523
Mama Luizei Melencu, după întâlnirea de la Cotroceni: M-a afectat discuţia
Mama Luizei Melencu a mers, vineri, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre situația fiicei sale cu un consilier al președintelui Klaus Iohannis.
62095522
Caz dramatic la Pașcani, unde un copil a murit de varicelă. "Asistentele au cărat defibrilatorul 5 etaje"
Autoritățile din Iași au demarat o anchetă după ce un copil de 7 ani a murit de varicelă la un spital din Pașcani. Părinții băiatului acuză  incompetența și nepăsarea medicilior și lipsa de aparatură din spital pentru moartea fiului lor.