Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 39 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tramvai, pe şoseaua Progresului din Bucureşti.

Poliţiştii afirmă că, în urma testării preliminare a vatmanului, în vârstă de 30 de ani, există suspiciuni privind prezenţa unor substanţe psihoactive în organism (amfetamină), el fiind dus la Institutul de Medicină Legală pentru analize. Circulaţia tramvaielor este blocată pe ambele sensuri, fiind înfiinţată o linie navetă.

Accidentul s-a produs joi, în jurul orei 7.20, pe şoseaua Progresului din Sectorul 5.

”Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şos. Progresului, dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei, ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie. În urma accidentului de circulaţie conducătorul autovehicului a rămas încarcerat, iar după extragere prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat Brigada Rutieră.

Poliţiştii fac cercetări pentru determinarea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Citește și
Strategia iubitei lui Oprescu pentru a recupera vila din Primăverii cumpărată pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Conducătorul tramvaiului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0, însă, în urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.

”Facem precizarea că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la sediul INNL pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise”, a transmis Brigada Rutieră.

Circulaţia tramvaielor pe şoseaua Progresului este restricţionată pe ambele sensuri de deplasare. Societatea de Transport Bucureşti (STB) a informat că liniile 1, 10, 11, 25 şi 47 sunt blocate pe şoseaua Progresului, în zona staţiei Inox, pe ambele sensuri. Pentru preluarea fluxului de călători, s-a înfiinţat linia naveta 625, care funcţionează între Şura Mare şi Piaţa Danny Huwe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
Citește și...
Magazinele din România vând în continuare alcool și țigări minorilor, deși sunt amendate. ANPC: „Legea este șchioapă”
Magazinele din România vând în continuare alcool și țigări minorilor, deși sunt amendate. ANPC: „Legea este șchioapă”

Zeci de magazine din toată țara s-au ales cu amenzi usturătoare și cu suspendarea activității timp de o lună, pentru că au vândut alcool și țigări minorilor.  

Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași atinge apogeul. Credincioșii așteaptă și 16 ore: ”Ceva ce nu am simțit niciodată”
Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași atinge apogeul. Credincioșii așteaptă și 16 ore: ”Ceva ce nu am simțit niciodată”

Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași atinge apogeul în aceste zile. Timpul de așteptare la coadă a ajuns la 16 ore, iar la rând stau peste 50.000 de credincioși care așteaptă să se roage la moaște.

Cine este bărbatul din Iași împușcat mortal, din greșeală, la o vânătoare de vulpi. El și cel care a tras erau naș și fin
Cine este bărbatul din Iași împușcat mortal, din greșeală, la o vânătoare de vulpi. El și cel care a tras erau naș și fin

Tragedie într-o pădure din Iași. Un bărbat de 53 de ani a murit împușcat de partenerul său de vânătoare de 45 de ani.  

Recomandări
Măsuri speciale de securitate luate de SRI la sinagogile din București, după alerta Ambasadei SUA. ”Ne simțim în siguranță”
Măsuri speciale de securitate luate de SRI la sinagogile din București, după alerta Ambasadei SUA. ”Ne simțim în siguranță”

Măsuri sporite de securitate au fost luate în ultimele ore de Brigada Antiteroristă și Jandarmerie la sinagogile din Capitală.

Scene apocaliptice în SUA. Zeci de tornade ucigașe au devastat așezări întregi. ”Niciodată nu am văzut asemenea dezastru”
Scene apocaliptice în SUA. Zeci de tornade ucigașe au devastat așezări întregi. ”Niciodată nu am văzut asemenea dezastru”

Peste două milioane de locuinţe erau fără curent electric în Florida vineri seară, după trecerea uraganului Milton, care a făcut cel puţin 17 morţi şi a provocat pagube de aproximativ 50 de miliarde de dolari.  