Un instructor a murit după ce a căzut de la înălţime, în timpul unui zbor cu parapanta, în Brașov. Ce s-ar fi întâmplat

62433171

Un bărbat de 47 de ani, instructor de zbor, a murit, duminică, după ce a căzut de la înălţime, în municipiul Săcele din judeţul Braşov, în timpul unui zbor cu parapanta.

 

Primele cercetări arată că, în timpul zborului împreună cu o persoană de 23 de ani, el s-ar fi desprins de echipamentul de zbor, în condiţii deocamdată necunoscute, şi a murit în urma impactului cu solul.

„La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 12.20, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov a fost sesizată printr-un apel de urgenţă, prin sistemul 112, cu privire la faptul că în zona Bunloc, din municipiul Săcele, un bărbat, care efectua un zbor cu parapanta, ar fi căzut de la înălţime, iar în urma impactului cu solul acesta a decedat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

O echipă de poliţişti face cercetări pentru lămurirea condiţiilor care au dus la producerea incidentului.

„Verificările efectuate până la acest moment au arătat faptul că un bărbat, de 47 de ani, instructor de zbor, din localitatea Sânpetru, judeţul Braşov, în timp ce efectua un exerciţiu de zbor cu parapanta, în tandem cu o persoană de 23 de ani, s-a desprins de echipamentul de zbor, în condiţii ce urmează a fi lămurite, iar în urma precipitării de la înălţime, după impactul cu solul, a decedat. În cauză, cercetările urmează a fi continuate de către procurori din cadrul Curţii de Apel Braşov, iar finalizarea anchetei va stabili atât circumstanţele, cât şi cauza producerii acestui accident”, a precizat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62475827
Operațiunea „Năvodul” în Sibiu și Brașov. Un cetățean străin de 19 ani, fără permis, prins după furtul unei mașini

Poliţiştii din Sibiu şi Braşov au demarat, duminică, o operaţiune de tip „năvodul”, după ce au fost sesizaţi că o maşină a fost furată de lângă Făgăraş.

 

 

62479091
Totul despre bostan - beneficiile pentru sănătate ale dovleacului și cum să îl folosești în diferite rețete

Dovleacul este o legumă hrănitoare, fiind un aliment extrem de dens în nutrienți.  

62491897
Un bărbat declarat mort a revenit la viață înainte de procedura de prelevare a inimii: „Cel mai rău coșmar al tuturor”

Un american a trăit cel mai mare coșmar pe care cineva și-l poate imagina. Mai exact, acesta a fost declarat în moarte cerebrală, apt pentru donarea de organe și s-a trezit chiar atunci când medicii se pregăteau să-i scoată inima.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.