Presupusul accident aviatic din Bacău nu a fost confirmat. Salvatorii nu au găsit nici o urmă de aeronavă

×
Publicitate

A fost stare de alertă în Bacău, după ce ieri după-amiază s-a primit un semnal SOS de la un echipament montat de regulă pe un avion uşor. 

Echipele de salvatori s-au mobilizat rapid şi au urmat coordonatele, însă după mai bine de cinci ore de căutări nu a fost descoperit niciun aparat de zbor în zona cercetată. Controlorii de trafic de la Romatsa nu au putut stabili până acum dacă alarma a fost falsă sau nu.

Semnalul de alarmă a fost recepţionat la ora 16 şi 30 de minute, de undeva din zona comunelor Buhoci şi Ungureni. În scurt timp, echipaje formate din pompieri, poliţişti, jandarmi, dar şi localnici, au luat la pas pădurea în speranţa că vor găsi în viaţă pilotul aparatului de zbor care s-ar fi prăbuşit.

„A luat-o pe partea de Răchiţea, iar noi acum facem echipă cu gruparea mobila. Băieţii de la Parincea vin de pe vale. Din cauza asta măturăm şi noi ca să ne întâlnim undeva la mijloc” explică un localnic.

Echipele de căutare au bătut zona pe o rază de 5 kilometri, însă nu au găsit nimic.

Iustin Stoica administrator public Primăria Buhoci: „Suntem deasupra cabanei la Buhocel. Am urcat dealul deasupra pârâului şi aproape de zona Gorun. Ne-am dus pe pârâu până aproape de Şipote. Ne-am uitat pe coastă dar nu se vede nici urmă de fum, nimic.”

În sprijinul echipajelor de la sol a fost trimis şi un elicopter SMURD, care timp de două ore a survolat zona de unde a fost trimis semnalul de alarmare.

Oficial, la Bacău nu s-a depus ieri niciun plan de zbor, şi niciun avion uşor nu ar fi trebuit să fie în aer.

„Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în pădurea din zona localității Buhoci în urma unui apel care anunță un posibil accident aviatic în care a fost implicat un aparat de zbor de mici dimensiuni. Spre locul indicat se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD", a transmis luni ISU Bacău. 

IPJ Bacău a transmis că pompierii băcăuani au fost anunţaţi de Romatsa cu privire la faptul că s-a primit un mesaj de alertă de pe costumul unui pilot de avion ultrauşor, într-o zonă împădurită de la limita comunelor Buhoci şi Ungureni.

Generalul Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt MApN, a transmis că nu este vorba despre o aeronavă militară.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62250704
Halyna, din Novi Petrivtsi: Rușii „sunt mai răi decât fasciștii, nu ne-au împușcat așa cum o fac acum soldații ruși”

În Ucraina se fac noi planuri pentru evacuarea civililor din oraşele asediate.

62250674
(P) Brandion Agency devine Branziba: una dintre agențiile de marketing de top din România anunță schimbarea numelui

Călătoria lui Vlad Cristea în sfera business-ului a început cu un laptop și un birou, la el în dormitor.

62250673
Ce semne prevestitoare are infarctul miocardic. Care este starea de sănătate a lui Ovidiu Hațegan

Arbitrul Ovidiu Hațegan, 41 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a suferit, duminică, un infarct miocardic acut.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.