Un mort și 7 copii răniţi, după ce un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. FOTO

×
Publicitate

Un autocar s-a răsturnat, duminică, pe autostrada A2, la km 50, în localitatea Saruleşti, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.

UPDATE

Un adult a decedat, iar şapte copii sunt răniţi, unul dintre ei fiind intubat ca urmare a accidentului produs, duminică, pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi.

"Din informaţiile primite, în autocar s-ar afla 28 de persoane, 22 de copii şi 6 adulţi. Un adult este decedat, un copil este intubat şi a fost preluat de elicopterul SMURD, iar alţi 6 copii, conştienţi şi cooperanţi, necesită îngrijiri medicale. Aceştia prezintă fracturi şi escoriaţii", informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

UPDATE

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că cinci persoane au fost rănite după ce un autocar care s-a răsturnat, duminică, pe Autostrada A 2 Bucureşti - Constanţa, una dintre ele fiind posibil decedată.

Conform sursei citate, evenimentul s-a petrecut la kilometrul 51, în zona localităţii Nicolae Bălcescu din judeţul Călăraşi, un autocar cu pasageri care se deplasa pe sensul către Constanţa răsturnându-se în şanţ, în urma unei posibile explozii a unei anvelope.

"Din primele informaţii au rezultat 5 victime, dintre care un adult posibil decedat, fiind prins sub autocar, iar 4 minori sunt răniţi, urmând a fi transportaţi la spital. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe fiind prezente la faţa locului", transmite Centrul Infotrafic.

Circulaţia rutieră a fost deviată la kilometrul 36, pe sensul de mers către Constanţa. 

ȘTIRE INȚIALĂ

Potrivit IGSU, spre locul evenimentului se deplasează şapte autospeciale SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi 5 ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă.

În sprijinul salvatorilor din judeţul Călăraşi au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă, două ambulanţe SMURD şi o autopecială pentru transport personal şi victime multiple de la ISU Bucureşti-Ilfov.

Totodată, la locul intervenţiei vor fi trimise şi două elicoptere SMURD.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62381138
Val de aer deosebit de cald în România, începând de luni. Temperaturile vor ajunge chiar și la 40 de grade Celsius la umbră

Urmează zile fierbinți, cu temperaturi care vor ajunge chiar și la 40 de grade Celsius la umbră! Meteorologii anunță că începând de luni România va fi acoperită de un val de aer deosebit de cald care va ține toată săptămâna.

62554247
MAE: Programul nuclear iranian reprezintă o ameninţare pentru securitatea internaţională şi trebuie să înceteze

Programul nuclear iranian reprezintă o ameninţare pentru securitatea internaţională şi trebuie să înceteze, transmite MAE precizând că acţiunile recente ale SUA au ca obiectiv eliminarea unei ameninţări grave la adresa păcii internaţionale.

62496848
Victor Negrescu: Mize pentru România, la summitul NATO. Să rămânem un pilon de stabilitate pe flancul estic

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că România trebuie să rămână un pilon de stabilitate pe flancul estic al NATO și să mențină Marea Neagră ca prioritate strategică la summitul de la Haga.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.