Trei persoane ar fi pus în circulaţie 22.000 de "superlei". Bacnotele false sunt aproape imposibil de identificat

62141560
Shutterstock

DIICOT a trimis în judecată trei persoane acuzate că ar fi pus în circulaţie bacnote false de 100 de lei aproape imposibil de detectat

 

DIICOT a anunţat, miercuri, trimiterea în judecată a trei persoane, suspectate că au pus în circulaţie peste 22.000 de bancnote de 100 de lei falsificate. Falsurile, imposibil de detectat, erau extrem de bine realizate, având toate elementele de siguranţă, iar anchetatorii le-au numit ”Super leu”. Pentru depistarea autorilor s-au coroborat datele din peste 800 de dosare penale.

Comunicatul DIICOT:

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, falsificare de monedă, complicitate la falsificarea de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării și înșelăciune.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, în perioada 2014 – 24.06.2020, cei trei inculpați au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în scopul falsificării de bancnote din cupiură de 100 lei și inducerea in eroare a persoanelor vătămate prin punere în circulație a acestora.
Astfel, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, liderul grupării, cu sprijinul celorlalți membri, a falsificat un număr de 23.042 bancnote din cupiură de 100 lei, dintre care a pus în circulație un număr de 22.716, producând astfel un prejudiciu total în valoare de 2.271.600 lei.
La nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au fost desfășurate activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intrau în posesia acestora, acesta a fost codificat sub denumirea de ”SUPER LEU”.

Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când nu se dețineau niciun fel de date sau informații cu privire la proveniența acesteia, ca urmare a faptului că aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei.

În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) niciunul dintre aceştia nu a putut oferi suport informațional deoarece la momentul încasării nu și-a putut da seama că bancnota este un fals.

Cu toate acestea, în urma coroborării datelor din cele aproximativ 800 de cauze penale înregistrate la nivel național ce aveau ca obiect bancnote din cupiură de 100 lei, din tipul de fals cunoscut sub denumirea generică “SUPERLEU”, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă au reușit identificarea autorilor și probarea activității infracționale.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62166608
Un șofer din Cluj a ajuns în stare critică la spital după ce a intrat cu mașina într-un TIR

Un şofer de 23 de ani din judeţul Cluj a ajuns în stare critică la spital în urma unui accident cumplit pe autostrada A3. Inexplicabil, băiatul a intrat cu viteză şi violent într-un TIR care circula pe aceeaşi bandă.

62166604
Andreea Tonciu a anunțat poliția că soțul său a fost lovit pe stradă. "Ne atacă cu cuțitele"

Poliţiştii din Bucureşti au demarat, miercuri, o anchetă, după ce o femeie a reclamat că soţul său a fost lovit de un alt şofer, după un incident în trafic.

62123771
Proxeneți reținuți în Buzău. Unul și-a trimis soția să se prostitueze timp de 4 ani, deși aveau o situație materială bună

Doi bărbaţi din Buzău, suspectaţi de proxenetism, au fost reţinuţi, iar miercuri sunt prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.