Tânărul care a ucis două românce din Italia s-a folosit de mobilier pentru a comite crima. Ce arată autopsiile

×
Codul embed a fost copiat

Autopsia efectuată pe cadavrele celor două românce, ucise în noaptea de joi spre vineri în centrul istoric al oraşului Naro, a confirmat că Delia Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, şi Maria Rus, în vârstă de 54 de ani, au fost masacrate.

Pe cadavrele lor, medicul legist a găsit multiple leziuni, dovadă fără echivoc că ambele au fost bătute cu brutalitate înainte de a muri, scrie Giornale di Sicilia.

Necropsia, ordonată de procurorul adjunct Elettra Consoli şi de adjunctul Salvatore Vella de la procuratura din Agrigento, a fost efectuată sâmbătă la morga spitalului San Giovanni di Dio din oraşul Temple.

În ziua înmormântării, probabil luni, va fi doliu naţional la Naro, în provincia Agrigento, proclamat de primarul Maria Grazia Brandara, ca un 'semn tangibil al apropierii locuitorilor din Naro de familiile victimelor, dar şi de comunitatea românească, parte activă şi productivă a oraşului'.

Un român în vârstă de 24 de ani, arestat pentru dublă omucidere şi profanare de cadavru, se află în închisoarea din Agrigento. Tânărul s-a prevalat de dreptul de a nu răspunde la interogatoriu. Omar Edgar Nedelkov era deja cunoscut pentru că în trecut fusese acuzat că a furat de la societatea agricolă din satul în care lucra şi că a incendiat cu motorină una dintre sere cu ajutorul motorinei.

Citește și
seif
O familie de români din Italia a fost jefuită chiar de Revelion. Hoții au furat seiful cu bani și bijuterii
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Între timp, procurorii şi carabinierii au reuşit să reconstituie ce s-a întâmplat în noaptea în care cele două femei au fost ucise. Potrivit publicaţiei italiene, acest lucru a fost posibil şi datorită 'marii cooperări a comunităţii româneşti, formată din muncitori care trăiesc de ani de zile în Italia'.

Astfel, joi seară, la domiciliul Deliei Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, din Via Vinci, a avut loc o cină la care s-a consumat mult alcool. La masă au luat parte un român de 24 de ani şi un alt bărbat de 50 de ani. Potrivit reconstituirii, tânărul - aflat în stare avansată de ebrietate - ar fi agresat-o sexual pe femeie. Delia Zărnescu, respingând avansurile, i-ar fi dat afară din casă pe cei doi.

În timpul cinei, cei trei români ar fi vorbit despre compatrioata lor Maria Rus, în vârstă de 54 de ani. Când cei doi români au fost scoşi din casa Deliei Zărnescu, cel mai tânăr s-ar fi îndreptat spre Avenia, unde a bătut la uşa Mariei Rus, în timp ce bărbatul de 50 de ani a mers la casa sa. Maria Rus, fără să se teamă, i-ar fi deschis uşa bărbatului mai tânăr, iar tânărul de 24 de ani ar fi bătut-o până a omorât-o şi apoi ar fi ars-o, folosind fotoliul din holul de la intrare.

De pe aleea Avenia, românul beat s-ar fi întors - reconstituirea este a anchetatorilor - pe Via Vinci, unde ar fi spart uşa de la intrare şi, cu o "ferocitate fără precedent" - aşa cum a reieşit din prima inspecţie a casei -,a ucis-o pe Delia Zărnescu, lovind-o în cap cu tot ce a găsit: piese mici de mobilier, obiecte mai mari de mobilier şi accesorii.

Români din zonă, alertaţi de zgomotul infernala, ar fi intervenit şi grabă şi ar exista şi martori, scrie publicaţia italiană, care precizează că ancheta continuă prin vizionarea maginilor de pe sistemele de supraveghere video.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A apărut îmbrăcată așa pe stadion, iar fanii au reacționat imediat
FOTO A apărut îmbrăcată așa pe stadion, iar fanii au reacționat imediat
Citește și...
Cum au fost găsite cele două românce prietene din Italia, ucise în casele lor. Detaliile sunt șocante
Cum au fost găsite cele două românce prietene din Italia, ucise în casele lor. Detaliile sunt șocante

Moartea în împrejurări suspecte a două românce într-un oraș din Sicilia înfioară Italia. Femeile, care locuiau la nici 200 de metri una de cealată, au fost găsite vineri dimineață.  

O familie de români din Italia a fost jefuită chiar de Revelion. Hoții au furat seiful cu bani și bijuterii
O familie de români din Italia a fost jefuită chiar de Revelion. Hoții au furat seiful cu bani și bijuterii

Început de an cu ghinion pentru o familie de români din Italia. Oamenii au fost jefuiți chiar de Revelion când ei erau la o petrecere.  

Recomandări
România este măturată de furtuni violente, iar temperaturile coboară la limita înghețului. Când își revine vremea la normal
România este măturată de furtuni violente, iar temperaturile coboară la limita înghețului. Când își revine vremea la normal

Este cod galben de vreme instabilă în Banat până joi noaptea, dar furtunile violente de miercuri au măturat România de la est la vest. Ploile torențiale au provocat inundații în Timiș și Bihor.  

Ireal. Judecătoarea din dosarul 2 Mai a întrebat-o pe mama tinerei moarte dacă s-a dus la înmormântarea copilei sale VIDEO
Ireal. Judecătoarea din dosarul 2 Mai a întrebat-o pe mama tinerei moarte dacă s-a dus la înmormântarea copilei sale VIDEO

Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat-o pe mama tinerei moarte în accidentul de la 2 Mai dacă s-a dus la înmormântarea copilei sale, iar pe tatăl tânărului decedat dacă fiica pe care o mai are există în realitate.

Bărbat din Severin, găsit mort în casă, printre mai mulți șerpi. Avea o crescătorie ilegală de reptile, printre care 3 vipere
Bărbat din Severin, găsit mort în casă, printre mai mulți șerpi. Avea o crescătorie ilegală de reptile, printre care 3 vipere

Un bărbat de 36 de ani din Drobeta-Turnu Severin a murit în împrejurări șocante, încă neelucidate. A fost găsit fără suflare în casă, printre mai mulţi şerpi.