Solstițiul de iarnă 2021. Cele mai neobișnuite tradiții la începutul iernii astronomice

62009942
iStock

Solstițiul de iarnă 2021 va avea loc pe data de 21 decembrie și marchează, astfel, începutul iernii astronomice, în emisfera nordică.

 

Așadar, solstițiul de iarnă 2021 va avea loc la data de 21 decembrie, la ora 17:59, și va marca și cea mai scurtă zi din an, care va fi de 8 ore și 50 de minute, iar noaptea va fi și mai lungă, de 15 ore și 10 minute.

Solstițiul de iarnă mai este cunoscut și ca solstițiul hibernal și punctează mijlocul iernii. Poziția Soarelui pe cer, în acel moment, este la cea mai mare distanță unghiulară negativă față de ecuatorul ceresc. De asemenea, în unele țări și calendare, este văzut ca începutul iernii. În meteorologie, iarna este socotită ca fiind deja începută cu aproximativ trei săptămâni înainte de venirea solstițiului de iarnă.

Ce reprezintă solstițiul de iarnă?

Este unul dintre cele patru mari momente astronomice ale anului, împreună cu echinocțiul de primăvară și cel de toamnă și solstițiul de vară. Cuvântul „solstițiu” provine din latinescul “solstitium”, însemnând literal „Soare nemişcat” (din latinescul “sol, solis, solem” (Soare) şi “stitium”, derivat din verbul “sisto, sistere, stiti, statum” – “a opri/a menţine/a rămâne constant/ a face să stea”).

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27' la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el "urcă" - ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° - la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător, se arată pe site-ul Observatorului astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.

Solstițiul de iarnă 2021. Tradiții și obiceiuri

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Credinţa populară că în nopţile în care se produce solstiţiu ar înflori feriga este atestată în mai multe zone etnografice din ţară. Potrivit tradiţiei, cel care veghează şi surprinde acel moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori, potrivit volumului ''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'', de Ion Ghinoiu.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului „Zile şi mituri - calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu, potrivit Agerpres.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Polițiștii din Cluj-Napoca l-au ajutat pe Moș Crăciun să ducă daruri copiilor cu deficiențe de auz

Polițiștii Secției numărul 5 din Cluj-Napoca au răspuns la apelul lui Moș Crăciun și l-au ajutat să împartă cadouri copiilor dintr-o școală specială, pentru cei cu deficiențe de auz.

Dezbateri finale în dosarul ''Colectiv''. Ultimele termene vor avea loc pe parcursul a trei zile

Curtea de Apel Bucureşti continuă, luni, dezbaterile finale în dosarul ''Colectiv'' în care fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

Alimentarea cu energie electrică, întreruptă temporar în București şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, între 20 și 23 decembrie

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, în perioada 20-23 decembrie, în zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona în condiţii bune, a anunțat E-Distribuţie Muntenia.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.