Şoferii care vor să traverseze Transalpina, sfătuiţi să caute rute alternative. Zăpada măsoară 5 centimetri

62483074
News.ro

Şoferii care vor să traverseze Transalpina peste masivul Parâng sunt sfătuiţi să renunţe sau să caute rute alternative deoarece stratul de zăpadă în zonă măsoară cinci centimetri, a transmis, duminică, şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

 

Potrivit acestuia, din cauza temperaturilor scăzute se vor forma sectoare de polei, zăpadă îngheţată şi gheaţă.

"Pe Transalpina, la peste 1.900 de metri altitudine, în sectorul Dengherul - Cărbunele, stratul de zăpadă căzut se apropie de media de 5 centimetri, iar vizibilitatea este redusă din cauza ceţii. Conducătorii auto care vor să traverseze Transalpina peste masivul Parâng sunt sfătuiţi să renunţe, să caute o cale rutieră alternativă sau să fie pregătiţi pentru drum în condiţii de iarnă", a spus Cornoiu.

El a adăugat că, în cursul zilei, un grup de turişti străini aflaţi pe creastă au anunţat că au probleme de orientare din cauza ceţii.

"Imediat, ei au primit indicaţiile necesare pentru a reveni la traseul marcat şi de aici fiind recuperaţi la coborâre. Salvamontiştii vor rămâne în zonă, cu o ambulanţă de intervenţie Salvamont, pe partea sudică a masivului, către Gorj, şi vor ajuta toate persoanele care vor avea probleme. În zonă sunt deja două maşini care nu mai pot continua drumul, iar salvamontiştii vor analiza cu conducătorii auto dacă pot să se întoarcă sau le vor lăsa acolo peste noapte", a mai spus şeful Salvamont Gorj.

Salvamontiştii au transmis informaţiile necesare şi către Poliţie, pentru a fi organizate filtre de informare a conducătorilor auto.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62481811
O femeie a fost bătută cu pumnii și picioarele de propriul fiu, pe o stradă din Argeş. Ea a fost dusă de urgenţă la spital
Un bărbat în vârstă de 38 de ani din judeţul Argeş a fost reţinut de către poliţişti, sub acuzaţia de violenţă în familie, după ce şi-a bătut mama, cu pumnii și picioarele.
62477816
Noi fraude cu investiţii în numele unor companii cunoscute. Ce aplicații nu trebuie instalate pe telefon
Poliţia atrage din nou atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă investiţiile prin intermediul unor platforme de tranzacţionare online.  
62483066
De la agonie la extaz. Numărul celor uciși de potop în Galați a ajuns la 6, dar o persoană dispărută a fost găsită în viață
Numărul victimelor inundaţiilor din Galaţi a ajuns la 6 după ce duminică au mai fost găsite încă 2 persoane decedate, pe raza localităţilor Slobozia Conachi și Suhurlui. Tot duminică, însă, una dintre cele două persoane dispărute a fost găsită în viață.