Fermierii români, loviți puternic de secetă. Recolte mai mici și cu 30% față de anul trecut

×
Publicitate

Se anunță încă un an cu producții reduse de porumb și floarea-soarelui. În cazul primei culturi, un raport recent arată că am putea culege doar 7,6 milioane de tone din toată țara, față de cele 9 milioane estimate inițial.

Fermierii sunt și mai pesimiști la cum arată câmpurile. Se tem că vor culege chiar mai puțin, atunci când va începe recoltarea.

Cantitatea totală de precipitații, de la 1 mai și până acum, a fost de doar 80 de litri pe metru pătrat, la Giulvăz, în județul Timiș — mai puțin decât într-o singură lună obișnuită.

Pământul este plin de crăpături. Singurele parcele verzi sunt cele irigate. 

Alexander Degianski, fermier: „Într-un an normal, într-o cultură bună, faci 10-12 tone. În acest porumb faci 500 de kilograme, o tonă maximum.”

Departamentul de Agricultură al SUA estimează că România va produce cu aproape două milioane de tone de porumb mai puțin decât se preconiza inițial.

A fost redusă și prognoza pentru floarea-soarelui, la 2,24 milioane de tone. Pe câmp, fermierii calculează deja pierderile.

Nicolae Apopi, fermier: „Avem o diferență de producție față de anul trecut, în jur de 30%.”

Și suprafețele cultivate sunt mai mici.

Milan Kelo, fermier: „Pe raza orașului Nădlac mai există semănat aproximativ 25% porumb și presupunem că de anul următor se va reduce la jumătate.”

În acest moment pentru cultura de porumb este secetă pedologică în aproximativ două treimi din țară.

Iuri Leteanu, agricultor: „Sunt zone în care porumbul nici nu a mai ajuns la faza asta de dezvoltare.”

Și anul trecut am avut o producție slabă de porumb — mai bine de jumătate față de 2021.

Cezar Gheorghe, specialist în domeniul agriculturii:
„Declanșează o stare de nervozitate în piață, pentru simplul fapt că toată lumea vrea semințele. La porumb avem o problemă. Vom vedea în această toamnă terminale goale în portul Constanța, cu mai puțină marfă operată. Noroc cu grâul, care ne scoate cât de cât la liman în acest an.”

Ministerul Agriculturii a început deja inventarierea culturilor afectate.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62568958
Aeroportul din România care va prelua zboruri internaționale. Mulți turiști merg în acea zonă

Guvernul a aprobat joi deschiderea unui punct de trecere a frontierei pe Aeroportul din Tuzla.  

62568944
Un fost consilier PNL s-a sinucis pe mormântul părinților săi. Datoriile mari l-ar fi împis la un asemenea gest

Un fost consilier PNL și-a pus capăt zilelor cu o armă de vânătoare pe mormântul părinților săi. Era șeful Direcției Agricole Giurgiu și investise într-un proiect cu fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro.

62568981
Ce i-au cerut liderii UE lui Trump să trimită pe teritoriul României ca viitoare garanții de securitate pentru Ucraina

Liderii europeni i-ar fi cerut președintelui Trump să disloce pe teritoriul nostru avioane de luptă F-35 ca viitoare garanții de securitate pentru Ucraina.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.